Aproape 1.000 de angajati de la Oltchim protesteaza in fata sediului Guvernului

Marti, 09 Aprilie 2013, ora 12:24
1282 citiri
Aproape 1.000 de angajati de la Oltchim protesteaza in fata sediului Guvernului

Aproape 1.000 de angajati de la Oltchim si Divizia Petrochimica Bradu protesteaza, marti, in fata sediului Guvernului, nemultumiti ca nu si-au primit drepturile salariale si ca urmeaza sa fie disponibilizati, solicitand premierului Victor Ponta sa rezolve situatia combinatului din Ramnicu Valcea.

Protestatarii care au ajuns in Piata Victoriei striga "Vrem sa muncim", "Jos guvernul!" si au bannere pe care scrie "Urmeaza saracie lucie", "V-am votat si ne-ati mintit", "Ponta, murim de foame! Asta-i tara ta?" si "Jos mafia!"

Potrivit organizatorilor mitingului, in Piata Victoriei sunt asteptati aproximativ 1.000 de protestatari.

Liderul Sindicatului "Unirea" de la Pitesti, Marian Dumitru, a declarat ca de la Divizia Petrochimica Bradu au venit sa protesteze la sediul Guvernului aproximativ 500 de salariati, alaturi de alti aproximativ 500 de colegi de la Oltchim Ramnicu Valcea.

"La Bucuresti, 500 de angajati de la Divizia Petrochimica Bradu vor protesta impreuna cu 500 de colegi de-ai lor de la Oltchim. Oamenii sunt nemultumiti din cauza restantelor salariale aferente pe trei luni si de disponibilizarile anuntate de catre administratorul judiciar. Oamenii spera intr-o rezolvare a situatiei si solicita primului ministru Victor Ponta sa rezolve situatia de la Olchim si sa-si respecte promisiunile din campania electorala", a spus Marian Dumitru.

Angajatii Oltchim protesteaza pentru repunerea in functiune a instalatiilor si plata salariilor restante

Sindicalistii cer accesarea urgenta de catre SC Oltchim a capitalului de lucru in suma de 45 milioane de euro, necesar repunerii in functiune la 65 la suta din capacitatea instalatiilor din activul Ramnicu Valcea, urmata de repornirea instalatiilor Petrochimie Arpechim Pitesti, Monomer si Policlorura de vinil.

Totodata, sindicalistii solicita ca planul de reorganizare a companiei sa includa cu prioritate functionarea Oltchim cu toate instalatiile (inclusiv Petrochimie Pitesti, PVC si Monomer), dar si capitalizarea societatii prin majorarea capitalului social, prin conversia creantelor Electrica, AVAS, banci in actiuni.

Angajatii de la Oltchim mai solicita ca salariile si tichetele de masa restante ale salariatilor sa fie acordate pana in 10 aprilie.

Sindicalistii vor ca administratorii judiciari sa gaseasca solutii pentru mentinerea instalatiilor in functiune pana la privatizarea societatii, in iunie 2013 si sa renunte la somajul tehnic si concedierile colective atat timp cat nu este elaborat si aprobat planul de reorganizare.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#proteste Oltchim Bucuresti, #salarii restante Oltchim, #disponibilizari Oltchim, #functionare Oltchim , #stiri Oltchim