Croatia, exclusa din proiectul oleoductului PEOP Constanta-Trieste

Miercuri, 15 Decembrie 2010, ora 11:22
1910 citiri
Croatia, exclusa din proiectul oleoductului PEOP Constanta-Trieste

Romania si Serbia au exclus Croatia din proiectul oleoductului PEOP Constanta-Trieste, intrucat compania croata Janaf nu si-a depus partea pentru capitalul social in valoare de 70.000 euro a companiei de proiect, nici dupa ce in luna iulie i s-a transmis o scrisoare de notificare in acest sens.

"Decizia de incepere a procedurii de reziliere a Acordului Actionarilor (excluderea companiei Janaf din cadrul proiectului Pan European Oil Pipeline - PEOP Constanta-Trieste) a fost adoptata in cadrul sedintei Comitetului Director al PEOP PDC plc desfasurata in Serbia pe 4 octombrie 2010", potrivit datelor transmise de transportatorul national de titei Conpet, la solicitarea Agentiei NewsIn.

Reprezentantii Conpet (actionar in cadrul companiei de proiect al oleoductului) spun ca scrisoarea de notificare a fost transmisa de catre Comitetul Director al PEOP inca din cursul lunii iulie 2010, cu un termen de raspuns de 30 de zile.

"Janaf nu a trimis niciun raspuns in tot acest timp", afirma oficialii Conpet.

Altfel, Romania si Serbia au decis recent sa continue impreuna acest proiect, insa in varianta sa mai scurta, intre Constanta si Pancevo, data fiind pozitia incerta a Italiei si Croatiei.

Fostul ministru al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, declarase la inceputul lui septembrie ca a hotarat cu partenerii sarbi continuarea primului tronson de oleoduct Constanta-Pancevo, oleoduct care initial era planificat sa ajunga pana la Trieste, in Italia.

De asemenea, specialisti din cadrul companiilor Oil Terminal Constanta si Concept (din Romania) si Transnafta (Serbia) au format un grup tehnic de lucru pentru a relua studiile de fezabilitate privind constructia unui oleoduct intre Romania si Serbia.

Exista mai multe studii de fezabilitate, facute incepand din 1997, insa pentru varianta de oleoduct intre Constanta si Trieste (Italia).

Reprezentanti ai Romaniei, Serbiei si Croatiei semnasera la 22 aprilie 2008 acordul pentru infiintarea companiei de proiect a oleoductului Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanta-Trieste, iar cea de-a patra tara, Italia, urma sa ia o decizie in privinta implicarii in proiect dupa instalarea noului Guvern de la Roma.

Cu Slovenia si Italia au existat discutii si in urma cu doi ani pe tema participarii lor la acest proiect de oleoduct, insa aceste doua tari nu isi desemnasera companii care sa faca parte din proiect.

#constanta, #croatia, #oleoduct, #proiect, #trieste , #stiri Oil Terminal