Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Prelungirea duratei de functionare a reactorului 1 de la Cernavoda va costa pana la 1,5 miliarde de euro

Prelungirea duratei de functionare a reactorului 1 de la Cernavoda va costa pana la 1,5 miliarde de euro


Retehnologizarea in urmatorii ani a reactorului 1 de la centrala nuclearelectrica din Cernavoda pentru prelungirea cu 25 de ani a perioadei de functionare va costa intre 1,2 si 1,5 miliarde de euro, estimeaza Nuclearelecrica, operatorul centralei.

Pentru derularea retehnologizarii reactorului 1, pus in functiune in 1996, Nuclearelectrica va cheltui pana la 80 milioane de lei (17,9 milioane de euro) pe studii prognozate sa fie realizate pana in 2018.

Durata de viata a unui reactor nuclear de la Cernavoda este de aproximativ 30 de ani.

Actionarii Nuclearelectrica discuta, luni, in AGA propunerile de aprobare atat a retehnologizarii unitatii 1, cat si a elaborarii studiilor necesare acestei investitii.

Nuclearelectrica functioneaza cu doua reactoare. Unitatea 2 a fost pusa in functiune in 2007. Compania de stat vrea sa construiasca alte doua unitati, investitie evaluata la peste 6 miliarde de euro, dar tocmai a ramas si fara ultimii doi investitori, care au decis sa se retarga din proiect.

Companiile Enel (Italia) si ArcelorMittal au decis sa se retraga, astfel ca statul, prin Nuclearelectrica, ramane unicul actionar implicat in acest proiect.

Nuclearelectrica acopera aproximativ 18% din consumul anual de energie al Romaniei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1262 ori