Afacerile Nuclearelectrica au urcat cu 19% in primele noua luni, la 1,425 miliarde lei

Luni, 11 Noiembrie 2013, ora 20:31
1210 citiri
Afacerile Nuclearelectrica au urcat cu 19% in primele noua luni, la 1,425 miliarde lei
Cernavoda acoperă aproximativ 20% din consumul national de energie

Nuclearelectrica (SNN) a inregistrat in primele noua luni o cifra de afaceri de 1,425 miliarde lei (323,3 milioane euro), in crestere cu 19%, si un profit net de 331,2 milioane lei (75,1 milioane euro), de la pierderi in perioada similara a anului trecut.

Productia vanduta a crescut cu 12,7%, la 1,348 miliarde lei (305,8 milioane euro), de la 1,195 miliarde lei in primele noua luni ale anului trecut, potrivit informatiilor transmise, luni, de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Veniturile totale au crescut cu 21,2%, la 1,651 miliarde lei

Veniturile totale au crescut cu 21,2%, la 1,651 miliarde lei (374,6 milioane euro), iar cheltuielile totale au scazut cu 10,2%, la 1,252 miliarde lei (284,2 milioane euro). In perioada similara a anului trecut, Nuclearelectrica a consemnat venituri de 1,362 miliarde lei si cheltuieli de 1,396 miliarde lei.

"Cresterea veniturilor se datoreaza faptului ca a crescut cota din productie livrata pe piata concurentiala la 50% in anul 2013. De asemenea, a crescut pretul la energia electrica vanduta pe piata reglementata cu circa 15% fata de pretul practicat in 2012. Pe de alta parte a fost produsa si livrata o cantitate mai mare de energie la 30.09.2013, fata de perioada similara a anului anterior. Au mai fost obtinute si venituri suplimentare din facturarea unor penalitati contractuale catre clienti pentru unele contracte de livrare a energiei electrice reziliate", se arata intr-un raport al companiei transmis Bursei.

In perioada ianuarie - septembrie 2013 cele doua unitati ale CNE Cernavoda au produs o cantitate de energie electrica de 8,693 milioane MWh (brutto) si au livrat in sistemul electroenergetic national 7,986 milioane MWh, diferenta, de 707.000 MWh, reprezentand consumul propriu al unitatilor in timpul functionarii, precum si in timpul opririlor planificate si neplanificate, potrivit companiei.

"Tinand cont de veniturile si cheltuielile realizate pe piata de energie, inclusiv cele de pe piata de echilibrare, rezulta ca la sfarsitul lunii septembrie SNN a obtinut un rezultat brut de 1,315 miliarde lei (venituri minus cheltuieli pe piata de energie) si un pret mediu efectiv realizat de 164,72 lei/MWh. Pretul mediu efectiv realizat se determina prin raportarea rezultatului brut de pe piata de energie la cantitatea de energie produsa si livrata de catre unitatile CNE Cernavoda", se mai arata in raport.

Cernavoda acopera aproximativ 20% din consumul national de energie

Centrala de la Cernavoda functioneaza cu doua reactoare, care acopera aproximativ 20% din consumul de energie la nivel national.

Nuclearelectrica a derulat in luna septembrie o oferta publica in vederea listarii la Bursa, prin care a atras 281,8 milioane lei (63 milioane euro), suma minima vizata prin aceasta operatiune.

Oferta a facut parte dintr-o majorare de capital in valoare de 312,4 milioane lei (69,8 milioane euro), in care compania a emis actiuni reprezentand 11,077% din capitalul social. Un pachet de 10% din actiuni a fost scos la vanzare la bursa prin oferta publica initiala, iar diferenta de 1,077% din titluri a fost cumparata de Fondul Proprietatea (FP), in baza dreptului de preferinta. FP a cumparat actiunile care i-au revenit pentru 30,6 milioane lei (6,8 milioane euro).

Actiunile Nuclearelectrica au incheiat sedinta de luni in scadere cu 0,43%, la 11,5 lei, cotatie la care capitalizarea bursiera a companiei este de 3,24 miliarde lei (727,7 milioane euro).

Cotatia este cu aproape 2,7% peste pretul de 11,2 lei/actiune la care au fost vandute titlurile pe transele investitorilor institutionali (85% din oferta) si al marilor investitori de retail (5% din titlurile din oferta). Comparativ cu preturile la care micii investitori de retail (10% din actiunile din oferta) au cumparat actiunile in oferta, cotatia drepturilor de alocare la bursa este mai mare cu aproape 5,9% si, respectiv, cu 11,6%.

Micii investitori de retail au cumparat titlurile la preturi de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) si 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#rezultate Nuclearelectrica, #centrala cernavoda , #Profit