Nokia va intra pe piata computerelor, prin productia de laptop-uri

Luni, 24 August 2009, ora 16:03
1481 citiri
Nokia va intra pe piata computerelor, prin productia de laptop-uri

Compania finlandeza Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, a anuntat, luni, ca va construi laptop-uri de mici dimensiuni, intrand astfel pe piata computerelor personale, transmite Reuters.

Primul laptop se va numi Nokia Booklet 3G, va fi compatibil cu sistemul de operare Windows, al Microsoft, si se va baza pe un procesor Intel, informeaza Mediafax.

Aparatul va avea o autonomie de 12 ore si o greutate de 1,2 kilograme, se arata intr-un comunicat al companiei.

Piata computerelor personale este caracterizata de o concurenta acerba, insa se dezvolta suficient de rapid pentru a permite intrarea unor jucatori noi, noteaza Reuters.

Nokia si Microsoft au incheiat la inceputul lunii august un acord pentru a echipa mai multe modele de telefoane mobile produse de compania finlandeza cu programe Microsoft Office.

 


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



#nokia, # laptop, # microsoft , #stiri Nokia