Nokia si Microsoft, parteneri pentru dezvoltarea smartphone-urilor?

Joi, 10 Februarie 2011, ora 13:16
1991 citiri
Nokia si Microsoft, parteneri pentru dezvoltarea smartphone-urilor?

Nokia si Microsoft sunt aproape de un parteneriat in domeniul software, in incercarea de a recupera terenul pierdut pe piata smartphone-urilor si tabletelor, dominata de iPhone-ul celor de la Apple si de sistemul de operare Android al Google, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei, citate de Mediafax.

Directorul general al Nokia, Stephen Elop, a purtat discutii cu seful Microsoft, Steve Ballmer, in legatura cu instalarea unui sistem de operare pentru telefoane mobile dezvoltat de compania americana pe terminale Nokia, a afirmat una dintre surse.

Elop a vorbit si cu CEO-ul Google, Eric Schmidt, privind folosirea Android pe telefoane Nokia, insa este putin probabil ca discutiile sa conduca la un acord, sustine alta sursa.

Seful Nokia va lansa vineri, la Londra, o noua strategie a grupului finlandez, in centrul careia va sta un plan de revenire pe piata smartphone.

Atat Nokia, cat si Microsoft au ratat startul pe piata smartphone-urilor si tabletelor, care a crescut intr-un ritm exploziv in ultimii trei ani. Principalul dezavantaj al Nokia este sistemul de operare insuficient de avansat pentru a face fata cerintelor actuale, in timp ce Microsoft a lansat foarte tarziu Windows Phone 7, iar sistemul nu se bucura de prea mult succes in privinta adoptiei de catre producatorii de telefoane si in ceea ce priveste vanzarile.

Astfel, cele doua companii s-ar completa reciproc intr-un parteneriat si ar putea sa recupereze o parte din terenul pierdut in fata Apple si Google.

Elop, fost director executiv la Microsoft, ar putea de asemenea sa faca schimbari majore in structura de conducere a Nokia si sa reevalueze viabilitatea platformelor software ale companiei finlandeze, Symbian si MeeGo. Nokia are un buget de cercetare de 5,9 miliarde euro, de peste patru ori mai mare decat al Apple.

Contactati de Bloomberg, reprezentantii Nokia si Microsoft au refuzat sa comenteze informatiile.

Nokia ar prefera sa incheie un parteneriat strategic cu un producator important de software pentru telefoane mobile, si nu sa devina unul dintre zecii de producatori care au preluat Android, a adaugat una dintre surse.

Ideea parteneriatului ar fi sa combine cota de piata inca ridicata a Nokia, in special pe pietele emergente, cu know-how-ul Microsoft pe software si internet, a continuat sursa citata.

#nokia, #microsoft, #smartphone, #iphone, #piata smartphone-urilor , #stiri Nokia