Gurzau: Isarescu sa nu mai culpabilizeze cetatenii pentru datoriile Romaniei

Vineri, 26 Noiembrie 2010, ora 13:31
1424 citiri
Gurzau: Isarescu sa nu mai culpabilizeze cetatenii pentru datoriile Romaniei

Deputatul PDL Adrian Gurzau ii reproseaza lui Mugur Isarescu, faptul ca i-a invinovatit pe romani ca au indatorat tara, in conditiile in care guvernatorul BNR a fost responsabil cu supravegherea sistemului bancar, informeaza NewsIn.

"Trebuie sa-i atrag atentia supra faptului ca a-i invinovati pe romani ca au indatorat tara e o eroare grava. Ca parlamentar care decide asupra mandatului domnului Isarescu, ma simt nevoit sa-i spun sa se opreasca din a face afirmatii care culpabilizeaza un popor intreg, pentru ca daca poporul a gresit inseamna ca nu a fost bine guvernata. Si nu a fost bine guvernata nici de guvernatorul BNR, cel care supraveghea sistemul financiar-bancar din Romania in toti anii premergatori crizei", scrie Gurzau intr-un comunicat remis vineri presei.

Democrat-liberalul sustine ca Isarescu este printre cei responsabili pentru amplitudinea pe care criza a atins-o in Romania prin faptul ca regulile permisive de creditare au fost girate de catre Banca Nationala.

"Este inadmisibil ca omul responsabil cu supravegherea sistemului bancar sa vina acum si sa arunce toata vina pentru creditele facute in anii anteriori, pe umerii cetatenilor. Vin si-l intreb pe domnul Isarescu: cetatenii au facut regulile permisive pentru credite? Ei le-au impus bancilor? Cetatenii au lasat bancile sa practice zeci de comisioane cum nu sunt nicaieri in lume? Cetatenii trebuiau sa intuiasca pericolele care pandeau sistemul financiar-bancar mondial?" spune Gurzau.

In consecinta, asertiunile lui Isarescu ar fi jignitoare pentru romanii care sufera de pe urma efectelor crizei economico-financiare.

"Era omul cel mai indreptatit sa prevada, sa avertizeze. De ce n-a facut-o? Pentru ca trebuie sa te documentezi, sa fii atent la ce se intampla in lume, sa ai viziune si putere de predictie, sa fii un finantist de prima mana. Si sa sa-i pese. Ori, domnul Isarescu a prins a vorbi dupa ce nu mai avem ce face cu vorbele sale cinice sau simpliste. Cu atat mai putin cu cat cetatenii acestei tari, pentru a cata oara, sunt platitorii greselilor guvernantilor!", a conchis Adrian Gurzau.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat miercuri ca bancile sunt vinovate pentru 22 de miliarde euro din cele 90 de miliarde euro cat reprezinta datoria externa a Romaniei, dar ca "nu s-au imprumutat ele ca sa indatoreze Romania, ci s-au imprumutat romanii".

Isarescu a spus ca numai in 2007-2009 s-au cumparat un milion de masini noi, de 17 miliarde euro.

"Este o iluzie sa spui: am bani. Am facut cheltuieli, am marit salariile pentru ca am avut bani. Ai avut bani pentru ca economia era supraincalzita, s-au importat cele 1 milion de autoturisme cu ajutorul sectorului bancar din Romania si nu numai, au fost incasari de TVA si alte impozite de la acest milion de atoturisme", a mai spus guvernatorul BNR.

#isarescu, #datorii, #romania, #gurzau, #romani, # vina , #stiri Mugur Isarescu