Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ghetea: Ne putem astepta oricand la un nou atac asupra leului,dar bancile ar trebui sa fie pregatite

Ghetea: Ne putem astepta oricand la un nou atac asupra leului,dar bancile ar trebui sa fie pregatite

Un nou atac asupra monedei nationale este posibil oricand, insa bancile comerciale din Romania ar trebui sa fie mai pregatite, avand in vedere experienta de acum cateva saptamani, a declarat miercuri presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea. "Ne putem astepta oricand la un nou atac, dar sper ca pentru intreaga comunitate bancara sa fie un deja vu", a spus Ghetea.


El a precizat ca, si inainte de atacul recent, dobanzile pe piata interbancara urcau semnificativ spre finalul perioadelor de constituire a rezervelor minime obligatorii.


"Inainte sa vedem aceste dobanzi foarte ridicate, in fiecare luna era atacul rezervelor in jurul datelor de 20 a fiecarei luni. Azi aveai dobanda de 24%, maine de 6%, 8% sau 12%. In plus eram pregatiti, pentru ca la aceste presiuni se adauga si plata de catre societatile comerciale a taxelor la buget", a adaugat Ghetea.


El a explicat ca atacul speculativ din octombrie s-a suprapus in a doua parte a lunii si cu problema de constituire a rezervelor si cu obligatiile fiscale, factori care au amplificat tensiunile din piata monetara.


Presedintele CEC Bank considera ca deprecierea leului din ultimele zile nu reprezinta o revenire a celor care atacasera leul in octombrie.


"Speculatiile pe piata monetara si de schimb valutar au existat si vor exista, fara nici o posibilitate de a le opri. Ele au reprezentat incercari de a salva niste operatiuni speculative care nu se puteau inchide in profit", a mai spus Ghetea.


In octombrie, piata monetara romaneasca s-a tensionat, dobanzile la imprumuturile interbancare depasind chiar 100% pe an, dupa o perioada de speculatii intense pe leu.


Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara in 20 octombrie ca este vorba de "un atac esuat asupra leului".


"S-au format pozitii lungi pe leu, finantate de regula prin operatiuni de tip swap si, cand nu s-au mai putut finanta, s-au prabusit. Ca orice prabusire, scoate fum, iar fumul s-a vazut in piata monetara", explica Isarescu.


Oficialii BNR au acuzat "trei-patru banci mari" dintre cele zece care coteaza pentru ROBOR ca mentineau cotatii foarte ridicate pe dobanzile la lei, ceea ce a ridicat si dobanda medie a pietei. Ca reactie, banca centrala au plafonat nivelul ROBOR, folosit de multe banci ca referinta la dobanzile variabile la creditele in lei acordate.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 939 ori