Bancherii centrali din Europa de Est incearca sa salveze monedele nationale

Marti, 24 Februarie 2009, ora 09:38
1222 citiri
Bancherii centrali din Europa de Est incearca sa salveze monedele nationale

Bancherii centrali din Romania, Cehia, Ungaria si Polonia au realizat, luni, o actiune concertata pentru sustinerea monedelor nationale, dupa deprecierile din ultimul timp, dar expertii subliniaza ca este nevoie ca declaratiile sa fie sprijinite de fapte concrete, pentru a disipa ingrijorarile.

La Praga, guvernatorul bancii centrale cehe, Zdenek Tuma, a spus ca deprecierea brutala a coroanei si a altor monende din regiune a fost exagerata si ca bancile centrale din regiune au cazut de acord sa-si coordoneze comentariile pe acest subiect. Tuma a precizat, intr-un interviu acordat Reuters, ca bancile centrale din Polonia si Ungaria ii impartasesc opinia ca fluctuatiile monedelor din regiune nu au nici o legatura cu fundamentele economice si ca pietele trebuie sa tina seama de situatia fiecarei tari.

Comentariile sale au fost, de altfel, publicate la ora la care bancilor centrale din Romania si Ungaria au programat conferinte de presa. BNR anunta ca in conferinta "vor fi prezentate evolutiile pe pietele valutare din Europa Centrala si de Est".

"Este o realitate ca, in prezent, coordonarea este mai intensiva decat in trecut si ca impartasim opinia ca fluctuatiile valutare intr-un numar de tari nu corespund situatiei economice reale", a mai spus Tuma. La Bucuresti, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca nivelul actual al cursului este sustenabil, ca BNR este pregatita sa actioneze pentru a preveni miscarile destabilizatoare ale cursului de schimb si ca nu exclude revenirea pe apreciere a leului. "O anumita ajustare a valutelor din regiune este intr-adevar necesara, dar deprecierea excesiva a monedelor locale poate crea miscari destabilizatoare in economie si trebuie evitata", a declarat Isarescu.

La Budapesta, banca centrala a Ungariei a mentinut luni dobanda cheie la 9,5%, miscare care marcheaza, probabil, o pauza sau chiar o schimbare de tendinta in ciclul de rexalare a politicii monetare din tarile Europei Centrale si de Est, dupa ce dobanzile mai mici au creat presiuni de depreciere asupra monedelor, al caror curs fusese deja afectat de deteriorarea perspectivelor economice. Economistii saluta actiunea concertata a bancherilor centrali, dar subliniaza ca este nevoie de actiuni suplimentare pentru a se obtine efecte.

"Avem nevoie sa vedem ca aceste cuvinte sunt sustinute prin actiuni solide, dar acesta este un efort concertat al bancilor centrale pentru apararea monedelor nationale", a declarat Martin Blum, strateg al UniCredit in Viena, citat de Reuters. "Este un semn bun ca aceste tari vorbesc concertat, au fost cam prea relaxati inainte", a adaugat el.

Nevoie de sprijin de la CE si BCE

Totusi, un sprijin din partea autoritatilor europene acordat bancilor centrale din regiune ar ajuta si mai mult, subliniaza unii analisti.

"Nu credem ca aceasta rezolva complet problemele, dar este un pas important pentru a restabili normalitatea, mai ales daca Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana sustin aceste eforturi", a comentat Bartosz Pawlowski, analist la TD Securities. Unele monede din zona - precum zlotul, coroana ceheasca si forintul - s-au apreciat puternic luni, recuperand pierderile anterioare, dupa ce bancherii centrali din regiune au spus ca deprecierile sunt exagerate. Moneda poloneza a castigat teren de la 4,74 la 4,565 unitati/euro, pentru a ceda apoi putin din castig, la 4,62 unitati/euro.

Forintul a urmat tendinta, fiind cotat la un moment dat cu 292,75 unitati/euro, fata de 302,8 forinti/euro in debutul sedintei, iar coroana ceha a castigat teren de la 28,825 la sub 28 unitati/euro, pentru a inchide ziua la 28,3 coroane/euro. Leul a avut o evolutie mai degraba decorelata de regiune, incheind ziua in apropiere de nivelul de dimineata, de 4,28 lei/euro, dupa o sedinta volatila.

Deprecierea monedelor nationale din ultima perioada a majorat costurile imprumuturilor pentru familiile si companiile din Ungaria, Romania si Polonia, ce au cautat in trecut credite mai ieftine in valuta, dar i-a ajutat pe exportatori, puternic loviti de deteriorarea cererii pentru bunuri in zona euro, afectata de recesiune. La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele grupului ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, s-a aratat ingrijorat de deprecierea accentuata a multor monede nationale din estul Europei, in contextul in care investitorii cu aversiune la risc se retrag din regiune. 

#ce, #depreciere, #moneda , #stiri Mugur Isarescu