Afaceristii cer guvernului sa le concesioneze proiectele de infrastructura

Marti, 06 Ianuarie 2009, ora 13:57
1218 citiri
Afaceristii cer guvernului sa le concesioneze proiectele de infrastructura

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) solicita executivului sa concesioneze mediului de afaceri proiectele de interes national, pe care statul nu le poate finanta. Astfel, domenii ca infrastructura s-ar dezvolta rapid si ar atrage investitori, se arata intr-un comunicat publicat astazi de AOAR.

Asociatia cere Guvernului si Ministerului de Finante "sa stabileasca,

prin constructia bugetara multianuala, lista obiectivelor de interes

national sau regional ce nu pot fi finantate din fondurile publice,

propunand mediului de afaceri preluarea prin concesiune a acestor

lucrari intr-un mod transparent, predictibil". 

Potrivit AOAR, masura ar ajuta la realizarea unui volum mai mare de lucrari importante, mai ales in domeniul infrastructurii,

precum si in sectoare sociale, asigurand astfel posibilitatea

dezvoltarii afacerilor, atragerea investitorilor, crearea de noi locuri

de munca si cresterea pe baze investitionale a veniturilor la bugetul

de stat. 

AOAR trage la raspundere executivul pentru ca nu face eforturi sa obtina fonduri internationale

Oamenii de afaceri solicita o pozitie comuna argumentata a Guvernului si BNR, "care sa explice lipsa de interes a autoritatilor romane in a purta discutii cu principalii finantatori internationali", precum UE sau FMI, in

scopul asigurarii unei posibile surse de finantare a unui program de

relansare economica si de reindustrializare a Romaniei, se arata in comunicat

In acelasi comunicat de presa, AOAR solicita Executivului "sa acorde o atentie prioritara mediului de afaceri, singurul care poate genera veniturile bugetare necesare bunei functionari institutionale si realizarii in conditii realiste a promisiunilor de natura sociala facute in campania electorala si incluse in programul de guvernare. 

Totodata, asociatia atrage atentia asupra "fenomenului evident de restrangere a activitatii economice in toate sectoarele cu pondere importanta in formarea PIB-ului si a pericolului, care creste in fiecare zi, ca in lipsa adoptarii rapide a unor masuri adecvate, sa asistam la o reducere drastica si ireversibila pe termen scurt a cresterii economice in anul 2009".

  Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat in mod repetat ca nu exclude nicio sursa de finantare pentru Romania in perioada urmatoare, fara a da insa detalii suplimentare. Spre finalul anului trecut, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca orientarea Romaniei catre surse mai ieftine de finantare, precum BEI sau BERD, ar fi oportuna.