Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Viticultori VIP. Mugur Isarescu si Valeriu Stoica, doi podgoreni cu productii record

Viticultori VIP. Mugur Isarescu si Valeriu Stoica, doi podgoreni cu productii record


Podgoriile au dat in acest an recolte bogate. Pe lista personalitatilor care au facut din viticultura un hobby de anvergura se numara guvernatorul BNR Mugur Isarescu si avocatul Valeriu Stoica. Domeniile celor doi au avut anul acesta productii aducatoare de profit.

Romania va avea anul acesta o productie de vin de peste 4 milioane hectolitri, cu 20% mai mare comparativ cu 2012, reprezentand maximul ultimilor trei ani.

Noul "record" a fost atins dupa ce au intrat pe rod noi suprafete cultivate cu vita de vie, in urma investitiilor realizate prin SAPARD si Programul National Suport pentru Sectorul Vitivinicol 2008 - 2013 (cca. 30.000 de hectare), dar si datorita precipitatiile bogate din parcursul acestui an, cu circa 15% mai mari ca anul trecut.

Valeriu Stoica, avocatul cu "inclinatii" de agricultor, a obtinut o productie cu 33% mai mare

Valeriu Stoica, partnerul fondator al uneia dintre cele mai bine cotate case de avocatura din Romania, isi incerca norocul si in agricultura. Impreuna cu sotia sa, Cristina, avocatul si-a "construit" mic "imperiu" la Dragasani. Si-a investit toti banii din avocatura, asa cum declara chiar el in presa, intr-un conac si o crama. In plus, fostul Ministru al Justitiei are o podgorie de 30 hectare de teren.

Productia record din acest an i-a adus lui Stoica o recolta de 95.000 de litri de vin, deci o crestere cu 33% fata de anul trecut. Printre soiurile cultivate aici se regasesc: feteasca regala, cabernet sauvignon, rose, sauvignon blanc.



Firma Avincis Vinuri a raportat o cifra de afaceri de 2,31 milioane de lei (518.000 de euro). Firma nu a reusit sa treaca pe profit si este pe pierdere din 2010. Anul trecut a raportat o piedere de 1,44 milioane de lei (315.000 de euro). Firma are 12 angajati.

Compania Avincis Vinuri a fost infiintata in 2007 si ii are ca actionari majoritari pe Valeriu si Cristina Stoica cu cate un pachet de 40% de actiuni, si Micu Irina cu 12,5% si Chiritescu Emilia cu 7,5%. Administratorul companiei este Emilia Chiritescu.

Guvernatorul BNR face ca banii sa "izvorasca" si din vin

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, pe langa rezerva nationala si cursul valutar trebuie sa mai poarte de grija si unei afaceri personale in agricultura. In acest an, guvernatorul s-ar putea lauda si el cu o productie de vin mai mare, tinand cont ca podgoria lui, mai mare cu 10 hectare fata de cea a lui Valeriu Stoica, se afla tot pe Dealul Dragasanilor din judetul Valcea.

Vinul care poarta eticheta "Casa Isarescu", produs de firma Mar SRL, este distribuit in restaurantele de lux. In primul semestru al acestui an administratorii companiei au raportat o cifra de afaceri de peste 979.000 de lei (220.000 de euro) si un profit net de 18.000 de lei (4.200 de euro), potrivit unor rapoarte furnizate de Risco.ro.

Compania nu avea cum sa nu mearga bine, cu un asemenea actionar. Mar SRL avea, anul trecut, o cifra de afaceri de 2,68 milioane de lei (adica 607.418 de euro) si un profit net de 470.779 lei (106.443 de euro). Firma avea, anul trecut, 14 angajati. Actionarii majoritari ai companiei sunt Mugur Isarescu cu 69,98% si Isarescu Elena cu 29,99%.

Afacerile merg bine si pentru ceilalti jucatori din domeniu

Un alt producatori de vinuri, Domeniile Ostrov, estimeaza pentru acest an o productie de peste 12.000 tone de strugurii de vin, in crestere cu 80 de procente fata de anul trecut. Pentru acest an, compania estimeaza ca in Cramele Domeniile Ostrov vor ajunge peste 9.000.000 litri de vin.

Investitiile facute anul trecut, prin care intreaga pe suprafata, de peste 1.300 de hectare, a fost plantata vita nobila, impreuna cu vremea buna din acest an, au fost principalii factorii care au determinat cresterea recoltei.

Vinurile produse la Ostrov, ajung in proportie de 80% pe mesele romanilor, in timp ce restul de 20% sunt exportate catre Cehia, Germania, Austria, Spania dar si China, o piata care manifesta un interes tot mai mare pentru vinurile romanesti.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4443 ori