Studiu IDC: Apple, pe locul trei la vanzarile de telefoane mobile

Joi, 02 Februarie 2012, ora 19:35
1942 citiri
Studiu IDC: Apple, pe locul trei la vanzarile de telefoane mobile
iPhone 4S, vedeta Apple

Livrarile de telefoane iPhone aproape ca s-au dublat, in 2011, depasindu-le pe cele de LG si ZTE. Astfel, Apple devine al treilea producator de telefoane mobile din lume, dupa Nokia si Samsung.

Ca urmare a vanzarilor puternice de iPhone 4S din ultimul trimestru al anului, Apple a urcat doua locuri in clasamentul companiei de cercetare de piata IDC ai celor mai mari producatori de telefoane mobile din lume, relateaza Fortune.cnn.com.

Scaderea cererii inregistrate in sezonul sarbatorilor de iarna, cu 6,1% fata de aceasi perioada a anului anterior, a tras piata de telefoane mobile pana la cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

Insa vanzarile de smartphone-uri au continuat sa creasca dramatic, conform lui Kevin Restivo de la IDC, care a adaugat ca iPhone este motorul principal al acestei cresteri. Livrarile de telefoane Apple au crescut cu 96,2%, in 2011, si cu 128,4%, in ultimul trimestru al anului.

Cu toate ca Apple detine doar 6% din totalul telefoanelor livrate in 2011, cu mult mai putin decat Nokia (27%) si Samsung (21,3%), compania continua sa detina o parte disproportionata din profituri. In iulie 2011, inainte de lansarea iPhone 4S, compania avea o cota de 5,6% din livrarile de telefoane si aproape doua treimi din profiturile globale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#top telefoane mobile, #top smartphone, #top companii telefoane, #apple samsung, #iphone 4s, #vanzari apple , #Top telefoane