RIM, producatorul BlackBerry, se pregateste de noi concedieri

Miercuri, 20 Iunie 2012, ora 12:14
1089 citiri
RIM, producatorul BlackBerry, se pregateste de noi concedieri

Compania canadiana Research In Motion (RIM), care produce smartphone-urile BlackBerry, a anuntat ca tinteste reducerea costurilor operationale cu un miliard de dolari pe an, plan care include concedieri semnificative.

"RIM s-a angajat sa obtina eficientizari semnificative si reducerea costurilor de operare in cursul acestui an fiscal. Reducerea numarului angajatilor face parte din aceasta initiativa", a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Tenille Kennedy, transmite Bloomberg.

RIM a anuntat anterior ca una dintre masurile pentru scaderea cheltuielilor cu un miliard de dolari pe an este reducerea numarului de facilitati de productie.

Unul dintre principalii furnizori ai companiei a anuntat recent ca va inceta productia destinata BlackBerry, in cadrul strategiei RIM de eficientizare a lantului comercial.

Intre doua si trei mii de locuri de munca sunt vizate

Reorganizarea RIM ar putea afecta intre 2.000 si 3.000 de locuri de munca, estimeaza analistii Northern Securities Toronto, in baza premisei ca 30% din reducerile de costuri anuntate vor fi obtinute prin masuri de munca si resurse umane. Miscarea s-ar adauga la cele 2.000 de concedieri anuntate anul trecut.

Actiunile companiei s-au prabusit cu 61% in ultimele 12 luni, din cauza performantelor slabe ale BlackBerry intr-o piata dominata de Apple si smartphone-urile pe platforma Google Android.

RIM vrea sa lanseze in acest an o noua gama de telefoane, bazate pe sistemul de operare BlackBerry 10, prin care spera sa recastige cota de piata.

Nokia a anuntat recent ca vrea sa elimine pana la 10.000 de locuri de munca si sa inchida mai multe centre de productie si cercetare. Compania finlandeza are de asemenea probleme serioase pe toate segmentele pietei, de la nisa premium dominata de Apple si Samsung la sectorul low-cost.

Wall Street Journal sustine, citand surse apropiate companiei, ca RIM concediaza de cateva saptamani grupuri de cel putin 10 angajati.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#RIM BlackBerry concedieri, #rim concedieri, #RIM reducere costuri, #RIM reorganizare , #Telefoane mobile