Microsoft face din Zune telefon mobil "de generatia urmatoare"

Miercuri, 14 Februarie 2007, ora 01:08
881 citiri

Cel mai mare producator de software din lume care a copiat Apple lansand un player de muzica digitala botezat Zune, intentioneaza acum sa transforme acest produs intr-un telefon mobil dupa modelul mult doritului iPhone, iar specialistii companiei spun ca va fi "un telefon de generatia urmatoare", lasand loc la o multime de speculatii.

Zvonurile au aparut la scurt timp dupa lansarea oficiala a sistemului de operare Windows Mobile 6, iar lipsa unor declaratii oficiale in acest sens a alimentat si mai tare zvonurile. Specialistii asteptau un anunt oficial privind telefonul Microsoft la forumul 3GSM de la Barcelona. Deocamdata, acesta nu a venit insa. Desi majoritatea specialistilor cred ca Zune va fi un telefon 3G, pentru ca tehnologia ramane in continuare "urmatoarea generatie", alti analisti considera ca Microsoft se refera mai degraba la 4G, respectiv la utilizarea tehnologiilor WiMax.

Mai multe detalii nu se stiu sau nu se dau inca publicului, pentru a crea un interes ridicat pentru acest produs. Windows Mobile 6 este deocamdata una din platformele nou-aparute in joc, iar functionalitatea sistemului nu a fost testata intensiv, mai ales de catre utilizatorii care nu prea apasa pe butoane asa cum scrie in manual. Compania lui Bill Gates sustine insa ca Windows Mobile 6 este cel mai bun sistem de operare si transforma telefonul mobil intr-un PC. Utilizatorul are acces la toate serviciile Live puse la punct de Microsoft, inclusiv mesagerie online.

Ideea unui telefon Zune se incadreaza perfect in strategia Microsoft, care vrea sa fie tot mai prezent pe alte piete decat soft-ul pentru calculatoare. Deocamdata platforma software cea mai des folosita este Symbian a Nokia, care a depasit 100 de milioane de telefoane mobile inteligente vandute. Microsoft abia prin 2009 va ajunge la 65 de milioane de telefoane smartphone dotate cu Windows. Cifrele sunt estimate de compania americana de analiza Gartner.

Se pare ca zvonurile privind telefonul mobil al Microsoft au pornit de la o anumita declaratie pe care toti producatorii trebuie sa o depuna la comisia federala americana care se ocupa de comunicatii (FCC - Federal Communications Commission). Declaratia a fost evident vazuta "din greseala" de un ziarist, iar informatiile au inceput sa circule.

Detaliile vorbesc desre un echipament de buzunare pentru acces la Internet si trafic de date, precum si despre tehnologia OFDM (orthogonal frequency division multiplexing, cu alte cuvinte WiMax). Hewlett-Packard care tocmai a anuntat un echipament Windows Mobile, HP iPaQ 500 series, este partener la toata afacerea, alaturi de Google si Intel. Mai mult, alte site-uri mentioneaza faptul ca Microsoft ar putea avea un acord secret cu operatorul de telefonie mobila Sprint Nextel, care tocmai a anuntat ca pregateste o retea 4G. Mai mult ca sigur ca noul telefon va avea si conectivitate WiFi pentru a putea accesa internetul in punctele de acoperire (hot spots) instalate prin lume.

<b>Bloombiz</b>