Passport, pasaportul BlackBerry catre inaltimile pietei de telefoane smart? Video

Joi, 25 Septembrie 2014, ora 16:43
1739 citiri
Passport, pasaportul BlackBerry catre inaltimile pietei de telefoane smart? Video

BlackBerry a lansat un nou smartphone, Passport, in incercarea de a-si recastiga pozitia pe piata telefoanelor inteligente, dominata de Apple si Samsung.

Passport este primul terminal lansat la nivel global de compania canadiana de cand il are la conducere pe John Chen, al carui obiectiv este ca BlackBerry sa reintre in randul principalilor competitori de pe aceasta piata, noul terminal fiind un concurent serios pentru iPhone si Galaxy. Modelul a fost lansat la nivel mondial simultan in Toronto, Londra si Dubai, potrivit Financial Times.

Acest nou terminal, creat special pentru oamenii de afaceri, este ideal pentru vizualizarea si crearea de continut, cum ar fi e-mailuri si documente de afaceri, pastrand tastatura QWERTY.

Francisco Jeronimo, analist la IDC, apreciaza ca prin aceasta lansare, BlackBerry ar putea reveni in segmentul terminalelor inteligente pentru afaceri, insa nu se asteapta ca noul dispozitiv sa aduca o crestere a cotei de piata a companiei.

Chen a declarat pentru Financial Times ca, daca noul dispozitiv va avea succes, compania are deja in plan lansarea modelului Passport 2.

Passport are un ecran de 4,5 inchi IPS LCD Touch "Gorilla Glass", cu o rezolutie de 1440 x 1400 pixeli, 3 GB RAM, capacitate de stocare de 32 GB, cu posibilitate de extensie pana la 128 GB cu microSD. Modelul are procesor Snapdragon 801 de 2,2 GHz quad-core, o camera principala de 13 MP si una secundara de 2 MP.

Blackberry Passport va fi disponibil in mai mult de 30 de tari, iar preturile vehiculate in presa sunt de de 599 de dolari in Statele Unite, 699 de dolari in Canada, 649 de euro in Franta si Germania si 529 lire sterline in Marea Britanie.

Compania canadiana estimeaza ca va reintra pe profit in anul fiscal urmator. Reactia investitorilor a fost pozitiva la numirea lui Chen la conducerea BlackBerry, actiunile crescand cu 45% de la inceputul anului. Miercuri, aceste titluri au castiogat 2,9%, ajungand la 10,88 dolari.

#blackberry passport, #blackberry smartphone , #BlackBerry