Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Si bursele asiatice se prabusesc. Avem criza globala?

Si bursele asiatice se prabusesc. Avem criza globala?

Bursele asiatice au deschis sedinta de marti sub presiune puternica la vanzare, in contextul in care increderea investitorilor din regiune a fost grav afectata de surprinzatoarea respingere a planului american de salvare a institutiilor financiare de pe Wall Street, potrivit Times Online.Dupa ce indicii bursieri dinJaponia, Australia si Noua Zeelanda au scazut cu aproape 5% in deschiderea sedintei, traderii din Hong Kong, unde bursa a deschis sedinta in coborare cu 5,5%, s-au confruntat cu aceeasi problema, tranzactionarea incepand mai tarziu in cursul diminetii.


Situatia a fost mai grava in Taipei, unde, in prima jumatate de ora de tranzactionare, principalul indice bursier a scazut cu mai mult de 6,3%. Actiunile listate la bursa din Tokyo au trecut foarte usor de nivelurile de suport si au atins un minimum al ultimului an, pe fondul reinstaurarii nesigurantei.


Jessica Khine, broker in cadrul Mitsubishi UFJ din Singapore, a descris respingerea planului american de salvare ca pe "cel mai rau deznodamant", si a spus ca, in timp ce unii spera la intocmirea unui alt pachet de rascumparare, respingerea a fost "cu siguranta o catastrofa de proportii considerabile".


Indicele Hang Seng din Hong Kong a deschis sedinta cu o scadere de 5,6%, in contextul in care perspectiva falimentelor bancare si a rascumpararilor din Europa a declansat un val de ingrijorari cu privire la stabilitatea ramurilor asiatice.


Actiunile s-au depreciat, de asemenea, in Seul, unde indicele principal Kospi a coborat cu peste 3,5%, dupa o tendinta generalizata de vanzare.


In Japonia, in primele 20 de minute de tranzactionare, indicele Nikkei a pierdut aproape instantaneu 580 de puncte, iar unele actiuni, in special cele bancare, nu au inregistrat nicio fluctuatie, piata confruntandu-se cu o situatie descrisa de dealeri ca fara precedent, in care comenzile de vanzari dinaintea deschiderii nu puteau gasi suficienti cumparatori.


Un semn al gradului de panica atins in cercurile oficiale este oferit de banca centrala a Japoniei, ce a injectat alte 2.000 miliarde yeni in piata monetara din Tokyo, intr-o incercare disperata de a readuce calmul.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1242 ori