Rata somajului din Statele Unite s-a mentinut in februarie la 9,7%

Vineri, 05 Martie 2010, ora 17:57
1603 citiri
Rata somajului din Statele Unite s-a mentinut in februarie la 9,7%

Rata somajului din Statele Unite s-a mentinut la 9,7% in februarie, iar angajarile au scazut mai putin decat se estima, chiar daca vremea deosebit de dificila a determinat unele firme sa-si suspende temporar activitatea, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Piata americana a muncii a pierdut luna trecuta 36.000 de posturi, dupa un declin revizuit de 26.000 in ianuarie, arata datele publicate vineri de Departamentul Muncii.

Numarul de locuri de munca a scazut in sectorul constructiilor si a crescut in cel al serviciilor.

Mai multe orase din Statele Unite au fost afectate luna trecuta de vremea dificila de iarna, ceea ce i-a fortat pe multi americani sa stea acasa.

Cresterea economica ce a reinceput anul trecut nu este suficient de puternica pentru a genera o crestere sustinuta a numarului de locuri de munca.

"Fara conditiile meteorologice dificile, februarie ar fi fost o luna de crestere a numarului de locuri de munca", a declarat Ellen Zentner, economist in cadrul Bank of Tokyo-Mitsubishi.

Economistii estimau ca numarul de locuri de munca va scadea cu 68.000 si ca rata somajului va creste la 9,8%, potrivit Bloomberg. 

#rata, # somaj, # sua , #stiri Mitsubishi