Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Avis: Doar 20-30% din piata rent a car poate fi monitorizata

Avis: Doar 20-30% din piata rent a car poate fi monitorizata

Piata rent a car din Romania, la nivelul anului 2008, este estimata la peste 80 milioane de euro de directorul general al companiei Avis Romania, Gabriel Galeteanu, care afirma ca doar 20-30% poate fi monitorizata, restul fiind firme mici, potrivit NewsIn.

"Noi apreciem ca valoarea pietei de rent a car din Romania era in 2008 de peste 80 milioane euro. Din aceasta insa nu putem urmari, monitoriza, decat 20-30%. Restul consta din nenumarate firme mici care folosesc autovehicule proprii sau ale familiei, cunostintelor si prietenilor, care au in obiectul de activitate, printre altele, si activitatea de rent-a-car si care activeaza pe tot cuprinsul tarii", a declarat, pentru NewsIn, Gabriel Galeteanu.

Conform acestuia, in acest an piata rent a car a scazut cu circa 20-25% fata de 2008 si nu poate aprecia care este cota de piata a Avis, deoarece nu exista o statistica nationala a veniturilor pe tipuri de activitati.

"In cursul anului 2009 credem ca piata a scazut cu circa 20-25%. Nu putem aprecia cota de piata atata timp cat nu exista o statistica nationala a veniturilor pe tipuri de activitati. Sunt foarte multe societati a caror cifra de afaceri contine si venituri din rent a car", a mai spus directorul general al Avis.

Reprezentanta locala a companiei de rent a car Avis estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 16,7 milioane lei (circa 4,6 milioane euro), la nivelul celei realizate in 2008.

Anul trecut cifra de afaceri a avut o crestere de 60% fata de 2007, an in care rulajul a fost de 9,5 milioane lei (circa 2,9 milioane euro).

Conform lui Gabriel Galeteanu, cea mai mare pondere in inchirierile Avis - peste 80% pe luna - o au modele din clasa compacta, precum Ford Focus si Opel Astra.

Reprezentantul Avis a precizat ca in primele noua luni din acest an peste 30% au fost tranzactii business, diferenta de volum fiind data de tranzactiile de weekend, replacement si oferte speciale, peste 65-70% din totalul clientilor fiind cetateni straini.

Potrivit lui Gabriel Galeteanu, criza economico-financiara s-a resimtit, in Romania, cu o intarziere de sase luni in businessul inchirierilor de masini.

"Acum, aceasta scadere se accentueaza", a spus Galeteanu.

Acesta spera ca revenirea afacerii sa nu intarzie dupa iulie 2010 si considera ca nu exista o corelatie intre rent a car si piata auto.

"Nu credem ca este o corelatie foarte stransa cu scaderea respectiv revenirea pietei auto. In mod teoretic, trebuia ca scaderea pietei auto sa creasca piata de inchirieri. Acest lucru nu s-a realizat insa in practica", precizeaza directorul general al Avis Romania.

Compania are in prezent 60 de angajati, pe o perioada nedeterminata, o treime din personal fiind angajat in ultimele 12 luni.

"Avem in vedere extinderea retelei nationale de birouri si implicit angajarea de personal nou in locatiile respective. Intentionam sa ne consolidam si sa ne perfectionam echipa", a spus Galeteanu.

Acesta a adaugat ca pentru alinierea la standardele Avis (noi servicii, noi formate de contracte de inchiriere, serviciu de rapid return si dezvoltarea modulului de rezervari), au fost facute investitii de peste 300.000 de lei.

"Apreciem ca piata de rent a car din Romania, desi in scadere in acest moment, este mult mai mare decat ne asteptam. Va fi loc de crestere inca multi ani", a conchis Galeteanu.

Compania Avis este prezenta in Romania din 1994. Flota Avis Romania este alcatuita din aproximativ 500 de autoturisme, iar in perioadele de varf de sezon numarul acestora creste cu 15-20 %.

Autoturismele oferite sunt noi, fabricate in 2008 si 2009, din branduri recunoscute: Mercedes (A150/180, B Classe, C Classe, E Classe), Ford (Fiesta, Focus, Mondeo, Transit), Opel (Corsa, Astra, Vectra, Zafira), Hyundai (Accent), Mitsubishi (Outlander, Freelander), Land Rover (Discovery 3), VW (Transporter). Reteaua Avis in Romania include patru birouri in Bucuresti, cate doua birouri in Constanta, Sibiu si Timisoara si cate unul in Cluj-Napoca si Iasi.

Aproximativ 65% din flota este utilizata de birourile din Bucuresti. Principalii concurenti sunt companiile multinationale - Europcar, Hertz, Budget, Sixt, National, Dollar, Thrifty -, cat si companiile locale a caror activitate nu poate fi monitorizata prin sistemele globale de rezervari.

 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1913 ori
Citeste mai multe despreauto avis car masini piata rent