Aurul atinge un nou record, in urma impasului intalnit de SUA

Luni, 25 Iulie 2011, ora 15:03
1425 citiri
Aurul atinge un nou record, in urma impasului intalnit de SUA

Cotatia aurului a atins luni un nou record, peste 1.622 dolari pe uncie, dupa ce negocierile dintre politicienii americani pentru cresterea plafonului de indatorare au intrat in impas la sfarsitul saptamanii trecute, amplificand temerile privind o posibila incetare de plati a SUA, transmite Reuters. 

Lipsa progreselor in discutiile pentru cresterea limitei de indatorare a crescut atractivitatea aurului fata de active americane, precum titluri ale Trezoreriei si dolarul, informeaza Mediafax.

Politicienii democrati si republicani sunt puternic divizati in privinta planurilor de a reduce deficitul bugetar al Statelor Unite, masura necesara inainte de cresterea plafonului de indatorare.

Odata cu apropierea termenului limita de 2 august, pana la care statul american mai dispune de fonduri pentru a opera plati, cea mai mare economie a lumii se confrunta cu perspectiva intrarii in incetare de plati.

Daca Statele Unite vor ajunge in aceasta situatie, investitorii ar putea renunta la dolar si titlurile Trezoreriei SUA.

Chiar daca majoritatea investitorilor considera ca se va ajunge la un acord, nervozitatea de dinaintea deciziei pune presiune pe dolar, creste randamentul titlurilor emise de Trezorerie si sustine aurul.

"Situatia aduce aminte oamenilor de riscurile pe care le prezinta obligatiunile guvernamentale.

Pentru unii investitori aurul este o varianta ca activ considerat sigur. Daca politicienii ajung la un acord, dupa cum ma astept, pretul aurului va cobori.

Inainte sa se intample asa ceva, ar putea insa creste", a spus Matthew Turner, analist la grupul japonez Mitsubishi. Aurul a atins luni un pret record de 1.622,49 dolari pe uncie pe piata spot si se afla in crestere cu 1,2%, la 1.618,40 dolari pana la 8:49 GMT.

Pretul aurului ar putea inregistra in iulie cea mai buna evolutie lunara din aprilie, ca urmare a temerilor privind datoriile suverane din zona euro si a negocierilor pentru cresterea plafonului de indatorare al SUA.

Impasul de la Washington a condus, luni, la o evolutie mai buna a obligatiunilor germane decat a titlurilor emise de Trezorerie SUA, intrucat riscurile unei incetari de plati in SUA au avut un impact mai mare decat temerile legate de zona euro.

Randamentele titlurilor americane au urcat, iar bursa europeana a deschis in scadere.

Prețul aurului a explodat din nou, atingând un nou record. Cât a ajuns să coste un gram
Prețul aurului a explodat din nou, atingând un nou record. Cât a ajuns să coste un gram
Moneda naţională s-a depreciat joi, 28 martie, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,9730 lei, în urcare cu 0,20 bani (0,04%) faţă de cotaţia...
Cu cât s-ar putea vinde mielul de Paște anul acesta. Ministrul Agriculturii: ”Nu pot să influenţez piaţa”
Cu cât s-ar putea vinde mielul de Paște anul acesta. Ministrul Agriculturii: ”Nu pot să influenţez piaţa”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat sâmbătă, 23 martie, că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preţ decent”, care să le acopere cheltuielile...
#aur, #aur sua, #cotatie aur, #pret, #sua , #stiri Mitsubishi