Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

UNPR propune mentinerea valorilor pensiei minime si indemnizatiei de crestere a copilului

UNPR propune mentinerea valorilor pensiei minime si indemnizatiei de crestere a copilului

Presedintele UNPR, Marian Sarbu, a anuntat marti, dupa sedinta Biroului Politic Permanent National (BPPN) al partidului, ca propune mentinerea valorilor actuale ale pensiei minim garantate si indemnizatiei de crestere a copilului pana la varsta de doi ani, precizeaza Mediafax.

Sarbu a spus ca UNPR opteaza pentru pastrarea valorii pensiei minim garantate la nivelul de 350 lei, de care beneficiaza 1,08 milioane de pensionari.

"Intelegem dificultatea financiara pe care o traversam, insa avem obligatia de a intelege si dificultatile prin care trec batranii care traiesc doar din aceasta pensie", a mentionat el.

Sarbu a mai afirmat ca UNPR propune si pastrarea actualei valori a indemnizatiei de crestere a copilului pana la varsta de doi ani, in conditiile in care doar 15% din mame beneficiaza de venituri de 85% din media veniturilor nete din cele 12 luni dinaintea nasterii.

El a precizat ca, pentru compensarea mentinerii pensiei minim garantate si a indemnizatiei de crestere a copilului, UNPR a identificat mai multe masuri anticriza, pe care le va sustine in comisia din cadrul coalitiei guvernamentale.

Seful Departamentului de politici economice UNPR, Mircea Cosea, a declarat ca, pentru compensarea mentinerii valorii pensiei minime si a indemnizatiei de crestere a copilului, veniturile bugetare pot fi suplimentate prin vanzarea participatiilor minoritare ale statului, din care ar putea rezulta aproximativ 2,7 miliarde lei, precum si vanzarea patrimoniului imobiliar aflat in proprietatea statului.

Alte masuri mentionate de catre Cosea sunt executarea silita a marilor datornici, fie aflati in proprietatea statului, fie in proprietate privata, precum si introducerea unui impozit suplimentar pentru terenurile agricole necultivate.

UNPR mai propune reducerea cu 75%, pe urmatoarele 6 luni, a bugetelor pentru achizitii publice, protocol, deplasari in strainatate si utilitati ale ministerelor, agentiilor guvernamentale, Camerei Deputatilor si Senatului. O alta masura enuntata de Cosea este reducerea cu 20% a contrabandei si evaziunii fiscale.

"Nu luam in considerare contrabanda cu usturoi, ne refererim la contrabanda cu tigari, alcoolul netrimbrat si mai ales evaziunea enorma care se face cu produse de panificatie", a precizat el.

Cosea a propus reducerea numarului de functionari diplomatici aflati in reprezentante, misiuni si ambasade din strainatate, in paralel cu inchiderea temporara a misiunilor din anumite tari si concentrarea lor pe zone.

"UNPR considera ca trebuie stabilit un termen de aplicabilitate, temporar, de sase luni, a masurilor de austeritate. (...) Exista rezerve inca neidentificate de reducere a cheltuielilor pe care le face statul, care ar putea compensa anumite masuri care ar aduce prejudicii unor categorii defavorizate. (...) Interesul national inseamna in momentul de fata apararea unor obiective strategice de securitate ale statului, anume politica demografica, starea de sanatate a populatiei si siguranta cetateanului", a mai afirmat Cosea.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1132 ori