Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul analizeaza reducerea CAS cu 3-5%

Guvernul analizeaza reducerea CAS cu 3-5%


Guvernul analizeaza o posibila reducere a contributiilor de asigurari sociale intr-o marja cuprinsa intre 3-5%, "sigur pentru angajati, poate si pentru angajatori", daca situatia economica interna si externa va favoriza aplicarea unei astfel de masuri, a declarat, luni, premierul Mihai Ungureanu.

"Am in vedere scaderea CAS, sigur pentru angajati, poate si pentru angajatori, intr-o marja de 3 pana la 5%, in functie de capacitatea noastra de a ne permite asa ceva, care tine de felul in care exista bani la buget, si externa, in functie de conditiile de mediu economic si financiar", a spus Ungureanu intr-o emisiune televizata.

In luna februarie, premierul Mihai Razvan Ungureanu si liderii coalitiei au convenit ca in programul de guvernare sa fie prevazuta cresterea veniturilor populatiei, in functie de resursele economiei, surse politice precizand atunci ca masura va fi luata prin majorare directa sau prin reducerea CAS si indexari de pensii.

Anterior, fostul premier Emil Boc declara ca reducerea contributiilor sociale pentru angajatori va fi principala masura adoptata de Guvern atunci cand datele economice vor permite o astfel de relaxare fiscala, in prezent neputand fi insa avansat un termen pentru aplicarea acestei diminuari.

Tot atunci, presedintele PSD, Victor Ponta, declara ca daca se va ajunge la alegeri anticipate, USL va propune ca prime masuri guvernamentale reducerea cu 5% a TVA la angajator, blocarea PNDI si introducerea unei TVA diferentiate la produsele agricole.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1234 ori