Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Multi Olimpici internationali vor sa studieze si sa lucreze in strainatate

Multi Olimpici internationali vor sa studieze si sa lucreze in strainatate
Medaliatul cu aur la Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Yakutia, Simion Alexandru, a declarat luni ca isi doreste ca dupa terminarea liceului sa studieze in afara tarii, la universitati precum Harvard sau cu profil informatic.'La noi nu ma pot pregati, nu sunt dotarile din alte tari', a afirmat el. Elev al Liceului de Informatica din Bucuresti, Simion Alexandru a spus ca cea mai mare dorinta a sa este sa lucreze dupa terminarea unei universitati la companii precum Microsoft. El a precizat ca pentru a ajunge la nivelul actual in domeniul informaticii se pregateste doua ore pe zi.

Adrian Zahariuc de la Colegiul Ferdinand din Bacau, medaliat cu aur la Concursul international de informatica si medaliat cu argint la Olimpiada de matematica, a afirmat ca in Romania 'nu se poate face cercetare'.

El a precizat ca si-a depus dosarul pentru a studia la Princeton sau la Harvard.

'Aici sunt profesori multi buni, dar sistemul este prost organizat. Nu m-am pregatit in mod special pentru concursuri. Pentru mine, materia de baza este matematica', adaugat Adrian Zahariuc.

Profesorul de informatica Stelian Surea la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu este de parere ca plecarea olimpicilor in alte tari reprezinta un lucru bun pentru acestia.

'E alegerea lor daca pleaca. Este mai bine pentru ei. Acolo au alte posibilitati, dotarile universitatilor sunt mult mai bune. Aici trebuie mai multi bani investiti in invatamant', a afirmat prof. Stelian Surea.

Pe de alta parte, ministrul educatiei si cercetarii, Mihail Hardau, a afirmat ca exista 'totdeauna un miraj al celorlalte tari' pentru tinerii din Romania, dar in cazul in care acestia pleaca 'va veni o vreme cand toti se vor intoarce acasa'.

'Poate vor avea conditii de studiu cu o oferta educationala superioara fata de ce exista la noi in tara, insa timpul va reconfigura actuala situatie si va repozitiona acesti copii care sunt elita viitorului nostru', a spus Mihail Hardau.

Ministrul educatiei si cercetarii a inmanat luni premii elevilor romani laureati la concursurile internationale pe discipline. Au fost recompensati 65 de elevi care au obtinut in anul 2006 medalii de aur, argint si bronz sau mentiuni la olimpiadele internationale sau regionale de matematica, biologie, geografie, chimie, fizica, informatica, astronomie.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 914 ori