Grand Theft Auto IV - 500 de milioane de dolari in 7 zile

Joi, 08 Mai 2008, ora 00:23
7327 citiri
Grand Theft Auto IV - 500 de milioane de dolari in 7 zile

Cel mai asteptat joc video al momentului, Grand Theft Auto IV (GTA 4) a adunat in prima saptamana de dupa lansarea oficiala incasari totale de 500 de milioane de dolari, stabilind un nou record mondial, cu 6 milioane de exemplare vandute in toata lumea.

Cifrele sunt oficiale, anuntate

de Take Two Interactive Software, producator de jocuri video aflat intr-o

situatie dificila din cauza unei oferte de preluare ostila din partea

Electronic Arts. GTA4 a primit cele mai bune note la testele realizate

de participanti si cele mai virulente critici din partea opozantilor,

mergandu-se pina la interzicerea reclamelor pentru acest produs. Povestea

prezinta aventurile emigrantului Niko Bellic, venit din Europa de Est

in lumea libera, in orasul virtual Liberty City. Doar in prima zi dupa

lansare s-au vandut 3,6 milioane de exemplare in toata lumea, adunand

circa 310 milioane de dolari, cu peste 10 milioane de dolari mai mult

decat detinatorul fostului record: Halo 3 al Microsoft.

 

Electronic Arts, unul dintre

cei mai mari producatori de jocuri video a oferit 2 miliarde de dolari

pentru Take Two, oferta considerata mult prea mica de oficialii companiei,

dar care reprezinta o valoare apropiata de cea la care este cotata compania

la Bursa. Actiunile au ajuns abia la 26,39 dolari bucata, iar oferta

Electronic Arts este de circa 25,74 dolari pe actiune. Prima oferta

expira pe 16 mai, iar apoi compania poate trece la actiuni agresive,

asa cum ar fi putut face Microsoft in cazul Yahoo, dar a preferat sa

nu faca. Totusi, fara o suma mai convingatoare, situatia ar putea fi

favorabila Take Two.

 

Unii analisti sustin ca rezultatele

bune ale GTA 4 vor ajuta compania Take Two sa reziste ofertei de preluare,

dar altii spun ca - nici vorba - lumea se astepta la aceste vanzari

bune si ele nu schimba valoarea firmei. "Este o situatie similara

Microsoft - Yahoo si ramane de vazut ce cale va alege Electronic Arts",

a declarat analistul. Directorul executiv al Take Two, Strauss Zelnick

considera ca valoarea este mult mai mare, iar seful Electronic Arts,

John Riccitiello, nu este de acord. Microsoft a fost obligat sa renunte

la achizitia Yahoo, dar situatia se poate schimba acum.

 

Analistii estimeaza ca vanzarile

jocului Grand Theft Auto IV vor fi de circa 12 milioane de exemplare

pe parcursul acestui an. Versiunile anterioare au acumulat impreuna,

pina acum 70 de milioane de copii la nivel mondial.

 

Jocul are deja o legenda, in

mai multe versiuni s-au descoperit scene de pornografie, ascunse, care

puteau fi vizionate doar de cei care ajungeau la nivele avansate. De

asemenea, exista un proces in care autorii sunt acuzati pentru ca un

copil a comis trei crime inspirandu-se din acest joc. Chicago Transit

Authority a interzis reclamele la GTA 4 desi ele erau platite si contractul

de publicitate era semnat. Acum Take Two a anuntat ca va actiona in

instanta compania de transport. Oamenii condamna jocul si pentru ca

aici soferii se pot urca bauti la volan, evident dupa ce au consumat

bauturi virtuale.