O mare companie franceză din domeniul auto își mută mai multe departamente în România. Ce angajați caută, după închiderea birourilor din alte țări

Sambata, 21 Septembrie 2024, ora 09:00
6323 citiri
O mare companie franceză din domeniul auto își mută mai multe departamente în România. Ce angajați caută, după închiderea birourilor din alte țări
Producători de anvelope FOTO Pexels

Producătorul francez de anvelope Michelin, care are venituri anuale de aproape 30 miliarde de euro, are noi planuri pentru România.

Compania a hotărât să transfere posturi de back-office de la fabrica sa din Stoke-on-Trent, Marea Britanie, către filiala din România, potrivit Profit.ro.

Noua decizie de acum a gigantului francez este de a muta și circa 60 de posturi de back-office, din departamentul de asistență non-producție, spre Europa de Est, dintre care 22 spre România, la București, până la sfârșitul anului viitor, și 39 spre Polonia, până în septembrie 2025. Mișcarea va genera automat concedieri în Marea Britanie, scrie sursa citată.

În plus, gigantul francez va muta la fabrica sa din Zalău, până la finalul acestui an, o parte din producţia realizată în prezent la Olsztyn, în Polonia.

Compania producătoare de anvelope Michelin va muta la fabrica sa din Zalău, până la finalul acestui an, o parte din producţia realizată în prezent la Olsztyn, în Polonia, restul producţiei fiind relocate în Spania şi Italia.

PR Manager Michelin Central Europe & Central Asia, Simona Lupică, a declarat pentru AGERPRES, că fabrica Michelin din Olsztyn trece printr-o transformare tehnologică pentru a răspunde mai bine tendinţelor pieţei de anvelope pentru camioane şi autoturisme, investiţiile fiind dedicate modernizării unităţii de producţie a anvelopelor pentru autoturisme şi camionete, pentru a permite înlocuirea unei părţi a liniei de producţie curente cu tehnologie actualizată.

"În plus, Michelin a decis să închidă treptat activitatea de producţie a anvelopelor pentru camioane în fabrica din Olsztyn, pană la sfârşitul lunii decembrie 2024. Fabricile din Aranda (Spania n.r.), Alessandria (Italia n.r.) şi Zalău îşi vor utiliza capacitatea disponibilă şi vor răspunde cerinţelor pieţei. Aceste transferuri vor permite echilibrarea capacităţii de producţie a anvelopelor pentru camioane în fabricile din Europa, care vor putea produce volumele necesare pieţei în anii următori", a precizat Simona Lupică.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte închiderea activităţii la fabrica din Polonia, nu va exista un plan de concediere, toţi cei 430 de angajaţi afectaţi de această decizie urmând a fi susţinuţi pentru a putea fi transferaţi către o nouă poziţie.

Compania Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România peste 4.500 de angajaţi, trei fabrici - două la Zalău şi una la Floreşti, o reţea comercială şi un centru de servicii partajate. Începând cu anul 2018, Bucureştiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală şi Asia Centrală (30 ţări).

...citeste mai departe despre "O mare companie franceză din domeniul auto își mută mai multe departamente în România. Ce angajați caută, după închiderea birourilor din alte țări" pe Ziare.com

#Michelin, #Michelin Romania, #relocare, #angajari , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9766 RON

0.0003

1 USD = 4.5135 RON

0.0050
  1. Avertismentul economiștilor pentru români: „Va fi jale în 2025". Câți bani primesc unii angajați ca să-și dea acum demisia
  2. Românii pot cumpăra titluri Tezaur începând de luni. Dobânzile, aceleași ca în septembrie
  3. Facturi mai mari la energie. Când vor intra în vigoare noile tarife
  4. Diferențele colosale între sumele acumulate de români la Pilonul II de pensie. Cum poți afla câți bani ai în cont și cum pot fi retrași fără plata impozitului pe venit
  5. O companie a guvernului maghiar pregătește o lovitură de proporții în România. Vrea să preia o societate importantă dintr-un domeniu strategic
  6. Cum va arăta România în 2050. O populație îmbătrânită și sub nivelul din 1950
  7. PSD pregătește impozitul progresiv înainte de campania electorală. Angajații ar putea rămâne cu sute de lei în plus în buzunar SURSE
  8. Criza din fabricile României. Capcana economică din care industria nu a reușit să scape în 2024
  9. Județele unde românii câștigă cele mai mari salarii. 1 din 3 cetățeni se află la limita supraviețuirii
  10. Dimensiunea dezastrului! România are deficit de cont curent mai mare decât Franța, la un PIB de zece ori mai mic!