Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Probleme in aprovizionarea cu apa minerala si plata generate de canicula

Probleme in aprovizionarea cu apa minerala si plata generate de canicula

Hipermarketurile se confrunta cu probleme legate de livreare de apa in magazine, deoarece furnizorii nu mai fac fata cererii de pe piata, vanzarile acestui produs au crescand de cateva ori, au declarat oficialii companiilor.

"Avem probleme cu apa deoarece furnizorii nu mai fac fata cererii, iar debitele la sursa scad datorita caldurii si nu mai pot produce cat este nevoie. Fata de o perioada cu temperaturi suportabile, vanzarile la apa au crescut cu peste 300%", au declarat luni pentru NewsIn reprezentantii Carrefour. Carrefour Romania comercializeaza majoritatea brandurilor romanesti, dar si cateva marci straine, aduse tot de furnizorii romani.

Magazinele Real se confrunta de asemenea cu unele probleme de livrare aparute datorita cererii foarte mari de pe piata si a secetei care diminueaza capacitatea de productie a furnizorilor. Real Hypermarket, divizia de vanzari cu amanuntul a grupului german Metro, a intrat pe piata romaneasca in 2006 si opereaza in prezent noua magazine in tara."Datorita aceastei perioade extrem de calduroase, vanzarile de bauturi racoritoare si apa inregistrate in magazinele Real au crescut in medie cu peste 30%-50% fata de lunile normale de vara. In general, pentru ape sunt foarte cautate produsele romanesti, dar avem si ape importate precum Vittel, Perrier si Benedetto", au declarat reprezentantii Real Hypermarket.

Si reprezentantii Metro Cash & Carry Romania sustin ca exista o criza la nivel national, generata de canicula, criza care se resimte in mai toate domeniile de activitate si nu doar la productia si comercializarea de apa minerala sau plata.

"Procentul de crestere a consumului de apa minerala si plata, fata de aceeasi perioada a anului trecut este de aproximativ 50%. Datorita cererii foarte mari, retelele de distributie sunt suprasolicitate, motiv pentru care majoritatea clientilor nostri revanzatori au inceput sa se aprovizioneze direct de la Metro.Dificultatile in aprovizionare sunt generate mai ales de restrictionarile pe care le suporta furnizorii, pe timp de zi, masinile de mare tonaj neavand voie sa circule in interiorul orasului intre orele 11.00 - 20.00", au declarat reprezentantii Metro Cash & Carry Romania. Ei au adaugat ca 98% dintre furnizorii Metro Cash & Carry Romania sunt furnizori locali.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1401 ori