Primul magazin Auchan in Romania va fi deschis pe 7 noiembrie

Vineri, 27 Octombrie 2006, ora 05:57
1042 citiri

Compania franceza Auchan va deschide, la 7 noiembrie, primul sau hypermarket din Romania, in cartierul Titan din Bucuresti, in urma unei investitii de 40 milioane de euro.Hipermarketul Auchan Titan are o suprafata de vanzare de 16.000 metri patrati, 80 de case de marcat si va comercializa 60.000 de produse, potrivit unui comunicat al companiei, transmis, joi, agentiei MEDIAFAX. Magazinul va avea 800 de angajati.

Centrul comercial cuprinde, pe langa hypermarket, o galerie comerciala cu peste 70 de magazine si restaurante si o parcare de 3.200 de locuri. Al doilea hypermarket Auchan din Romania va fi deschis anul viitor in Berceni. Magazinul din aceasta zona va face parte dintr-un proiect comercial amplu, care va cuprinde si un mall cu 250 de magazine si restaurante.

Viitorul hypermarket va avea o suprafata de vanzare de 14.000 metri patrati, 80 de case de marcat si 1.800 de locuri de parcare. Grupul Auchan este una dintre cele mai importante companii de retail din lume, cu 366 de hypermarketuri in Franta, Spania, Portugalia, Italia, Luxemburg, Polonia, Italia, Rusia, Maroc, China si Taiwan. Pe langa acest tip de magazine, compania detine si 664 supermarketuri, 307 de centre comerciale Immochan, precum si Banca Accord.

Anul trecut, Auchan a avut o cifra de afaceri de 41 miliarde de euro, iar in magazinele sale au fost inregistrati 1,1 miliarde de clienti. Pe piata romaneasca opereaza patru retele de hypermarketuri, respectiv Carrefour, Cora (Louis Delhaise), Real (grupul Metro) si Kaufland (cu politica de discount).

Mediafax