Cât gunoi ascunde comerțul online din România. "Activează aproximativ 10.000 de platforme"

Marti, 06 Decembrie 2022, ora 13:18
1264 citiri
Cât gunoi ascunde comerțul online din România. "Activează aproximativ 10.000 de platforme"
Imagine dintr-un depozit al unei firme de comerț online FOTO Hepta

Mai mult de o treime dintre români au cumpărat în ultimul an produse de pe site-uri e-commerce, generând vânzări care vor depăși 6,8 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2022.

O companie specializată în valorificarea deșeurilor a realizat un studiu din care reiese că deșeurile de ambalaje generate în urma acestor livrări în România se ridică la zeci de mii de tone.

Compania arată că, în Romania, aproximativ 10.000 de platforme comercializează produse din diverse categorii, în mediul online.

”Comerţul electronic s-a dezvoltat puternic în România în ultimii 10 ani şi în special în perioada pandemiei, iar potrivit datelor publice analizate de Clean Recycle în România activează aproximativ 10.000 de platforme care comercializează produse din diverse categorii, în mediul online. Cu toate acestea, numărul celor care îndeplinesc obligaţia legală de a recicla şi valorifica un procent de 60% din deşeurile din ambalaje puse pe piaţă, conform obligaţiilor legale, este unul încă redus”, apreciază specialiştii Clean Recycle.

În România, vânzările din sectorul e-commerce au atins pragul de 6,2 miliarde euro în 2021, iar la finalul anului 2022 vor depăşi 6,8 miliarde euro în creştere cu 10%, potrivit datelor industriei de profil.

38% dintre români au cumpărat în ultimul an produse de pe site-uri de profil, iar cantitatea de deşeuri de ambalaje generate în urma acestor livrări se ridică anual la câteva zeci de mii de tone, apreciază specialiştii Clean Recycle.

Toţi comercianţii au însă obligativitatea de a raporta integral cantităţile de ambalaje şi de deşeuri din ambalaje puse pe piaţa din România, cât şi de a le valorifica şi repune în circuitul economic, chiar şi în situaţia în care ambalajele provin din import.

“Conform datelor Clean Recycle, operatorii e-commerce raportează într-un procent foarte mic, insignifiant deşeurile din ambalaje pe care le aduc pe piaţă, iar motivul principal este lipsa de informare asupra obligaţiilor legale, cât şi a mijloacelor de coerciţie pentru cei care nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii. Există două tipuri de ambalaje care trebuie raportate, în achiziţiile online: ambalajul prin care este adus acasă consumatorului coletul de către firmele de curierat, dar şi ambalajul produsului comcercializat”, declară Cosmin Monda, fondator şi CEO Clean Recycle.

În special segmentul produselor de beauty ...citeste mai departe despre "Cât gunoi ascunde comerțul online din România. "Activează aproximativ 10.000 de platforme"" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#comert online, #deseuri, #reciclare, #deseuri generate comert online , #Stiri Mediu