Freedom House: tranzitia din R. Moldova bate pasul pe loc

Luni, 18 Iunie 2007, ora 11:48
1123 citiri

MOLDOVA AZI (R. Moldova), 18 iunie 2007 - R. Moldova, campion al reformelor in anii 1990, a pierdut teren dupa 2001, odata cu venirea la putere a comunistilor, iar tranzitia in aceasta tara bate pasul pe loc. Aceasta este concluzia Organizatiei americane Freedom House, formulata in raportul sau anual "Natiuni in tranzitie", transmite Info-Prim Neo citand BBC.

Documentul, lansat joi, 14 iunie, vorbeste despre o criza a guvernarilor democratice din statele central-europene, precum si despre intensificarea actiunilor cu caracter represiv in Rusia si tarile din CSI. Raportul indica o accentuare a tendintelor populiste si anti-liberale, precum si a atacurilor impotriva justitiei independente.

Raportul conchide ca gradul de pluralism al vietii politice din R. Moldova este ridicat, insa nu exista nicio garantie ca elementele democratice vor fi consolidate, in conditiile in care tara ramane cea mai saraca din Europa, iar secesiunea din Transnistria continua.

Concluzia organizatiei Freedom House este ca, in pofida retoricii pro-europene, progresele RM au fost modeste in 2006.
Sursa citata apreciaza ca presedintele Vladimir Voronin isi exercita autoritatea fara ca aceasta sa poata fi contestata intr-un cadru democratic, in conditiile in care unele parti ale opozitiei s-au asociat comunistilor, iar altele s-au dezintegrat.

Freedom House noteaza ca procesul de reforma electorala s-a incetinit, iar recomandarile OSCE la acest capitol au fost ignorate. Societatea civila ramane slaba, iar organizatiile guvernamentale nu pot rezista fara sprijin financiar din strainatate.

Organizatia internationala mai spune ca presiunile asupra mass-media continua, iar adoptarea noului Cod al audiovizualului intarzie sa produca rezultatele asteptate in R. Moldova.

In ceea ce priveste combaterea coruptiei, adauga Freedom House, autoritatile au facut eforturi considerabile pentru a elabora un cadru legal eficient, dar au avut mai putin succes in implementarea noilor legi.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://rador.srr.ro/ target=_blank>Rador</a>)

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...