Maşinile second-hand, tot mai scumpe. „Există o cerere crescută ce va pune presiune pe preţuri”

Joi, 15 Februarie 2024, ora 14:28
0 citiri
Maşinile second-hand, tot mai scumpe. „Există o cerere crescută ce va pune presiune pe preţuri”
Mașini FOTO Pixabay

Preţurile de vânzare ale maşinilor second-hand vor continua să crească, anul acesta, în România, însă nu la acelaşi nivel cu cel înregistrat în 2023, când, în medie, maşinile second-hand s-au scumpit cu 18%, potrivit unei analize Instant.ro, platformă bazată pe AI care intermediază vânzări de maşini second-hand.

Astfel, electricele şi hibridele sunt principalele categorii de maşini rulate care se vor tranzacţiona mai scump, datorită popularităţii în creştere a acestora.

Conform sursei citate, creşterea preconizată a segmentului electrice second-hand vine pe fondul diminuării valorii ecotichetului Rabla Plus, fapt ce poate genera un recul al pieţei de maşini electrice noi.

Astfel, cererea pentru maşinile electrice şi hibride va fi alimentată de piaţa second-hand având în vedere interesul general faţă de mobilitatea sustenabilă şi eficienţă energetică.

"Există o cerere crescută pentru maşini second-hand, mai ales pentru cele mai accesibile, context ce va pune presiune pe preţuri, determinându-le să crească. Alături de dezechilibrul între cerere şi ofertă şi politicile guvernamentale cu privire la ecobonus, inflaţia va continua să joace un rol important şi va amplifica creşterile preţurilor autovehiculelor la mâna a doua. Anticipăm, astfel, preţuri mai mari anul acesta şi un volum ridicat de tranzacţionare pe segmentul electrice SH. Pe de altă parte, maşinile cu motorizare tradiţională îşi vor menţine preţurile sau chiar unele categorii se vor ieftini, în special cele diesel, în contextul tranziţiei către vehicule mai ecologice", a afirmat Andrei Duţulescu directorul general al Instant.ro.

În 2024, consumatorii vor fi mai pragmatici şi flexibili în alegerea lor, luând în considerare atât necesităţile practice, cât şi bugetul disponibil.

"Total Cost of Ownership (TCO - costul total ale deţinerii unei maşini) va deveni, astfel, un indicator din ce în ce mai important în decizia de achiziţie a unui autovehicul. De aceea, maşinile cu un consum eficient sunt tot mai căutate, indiferent dacă sunt pe benzină, motorină, hibride sau electrice. Iar datorită dimensiunilor convenabile pentru traficul urban şi costurilor de întreţinere reduse, maşinile compacte şi de oraş se vor stabiliza în topul alegerilor de anul acesta", mai arată analiza.

Totodată, configuraţiile tehnologice avansate, cum ar fi sisteme de asistenţă a şoferului şi conectivitate îmbunătăţită, vor fi şi mai apreciate în 2024. Există deja un interes crescut pentru vehicule dotate cu sisteme de siguranţă îmbunătăţite.

Studiul mai arată că maşinile cu transmisii automate vor urma în popularitate, mai ales în mediul urban, datorită confortului şi eficienţei pe care le oferă.

În 2024, SUV-urile vor rămâne cea mai căutată clasă de autoturisme second-hand, în timp ce vehiculele electrice şi hibride vor creşte în popularitate, reflectând interesul tot mai mare pentru sustenabilitate şi eficienţă energetică al consumatorilor.

"Procesul de cumpărare a unei maşini second-hand se va muta tot mai mult online, cu o cerere în creştere pentru platforme digitale care facilitează căutarea, compararea şi achiziţionarea vehiculelor. Pentru că sunt mai precauţi şi caută vehicule cu un istoric de întreţinere verificabil, mai multe tranzacţii vor fi realizate prin dealeri care oferă garanţie extinsă", potrivit analizei Instant.ro.

În acest context, compania va continua, în 2024, să îmbunătăţească funcţionalitatea platformei şi îşi propune să extindă ofertele de servicii, acoperind, prin parteneriate locale cu dealeri, fiecare judeţ din România.

"Ne vom concentra, anul acesta, pe rafinarea potrivirii produsului nostru pe piaţă, simplificând şi adaptând platforma la feedback-ul pieţei, pentru a ne menţine relevanţa şi competitivitatea. Ne propunem, în 2024, să dezvoltăm mai multe surse de venit, prin noi servicii şi produse de date, cu un accent pe servicii cu valoare adăugată şi monetizarea ofertelor Instant Best Buy", adaugă Andrei Duţulescu.

În 2023, Instant.ro s-a concentrat pe îmbunătăţirea platformei, pentru a satisface nevoile în evoluţie ale utilizatorilor, cu focus pe perfecţionarea capacităţilor AI pentru stabilirea de preţuri mai precise şi tranzacţii mai eficiente.

De asemenea, anul trecut, Instant.ro a lansat versiunea pentru desktop a platformei şi a depăşit 100.000 de vizitatori unici pe lună, indicând un interes puternic al pieţei pentru maşinile rulate şi pentru platforma Instant.ro

Instant.ro este prima platformă din România bazată pe AI care intermediază vânzări de maşini second-hand. Platforma permite vânzarea şi cumpărarea rapidă de autoturisme rulate, pe baza preţului corect calculat aproape instantaneu şi propus de softul de inteligenţă artificială.

...citeste mai departe despre "Maşinile second-hand, tot mai scumpe. „Există o cerere crescută ce va pune presiune pe preţuri”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
Potrivit unui raport recent publicat de Microsoft Threat Analysis Center (MTAC), atât China cât și Coreea de Nord intensifică eforturile de a influența procesul electoral din Statele Unite ale...
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk, cunoscut pentru abordările sale inovative și adesea controversate în tehnologie, a avut în vedere transformarea platformei de social media Twitter, acum redenumită X, într-un...
#masini second hand, #scumpiri, #autoturisme , #Stiri Auto