Mașinile electrice chinezești ajung în Europa. Când începe producția firma Chery Auto și în ce țară

Miercuri, 17 Aprilie 2024, ora 10:02
306 citiri
Mașinile electrice chinezești ajung în Europa. Când începe producția firma Chery Auto și în ce țară
Omoda 5 SUV electric FOTO Facebook /Crisp Hao

Chery Auto din China a semnat un acord cu EV Motors din Spania în vederea înfiinţării unei companii mixte pentru a produce maşini la prima sa fabrică din Europa, au anunţat marţi, 16 aprilie, EV Motors şi guvernul regional catalan, transmite Reuters.

Maşinile vor fi produse mai târziu în acest an la o fabrică pe care producătorul auto japonez Nissan a închis-o în 2021, ajutând la recuperarea unora dintre cele 1.600 de locuri de muncă directe pierdute.

Chery, partenerul junior al companiei mixte, va începe activitatea cu producerea vehiculelor sale Omoda, în timp ce acţionarul majoritar EV Motors va începe să producă propriile sale vehicule în trimestrul al patrulea, a spus compania spaniolă.

„Văd pasul ca o confirmare a angajamentului clar al Chery faţă de Europa. Această decizie dovedeşte că Chery a venit pentru a rămâne”, a declarat Jochen Tueting, directorul general pentru Chery Europa, într-un comunicat.

Un eveniment este programat să aibă loc vineri, 19 aprilie, la Barcelona pentru oficializarea înţelegerii.

Spania - a doua cea mai mare naţiune din Europa producătoare de maşini după Germania - a lansat un plan ambiţios în 2020 pentru a atrage producţia de vehicule electrice şi de baterii în ţară folosind fondurile Uniunii Europene acordate ca ajutor pentru pandemie.

Volkswagen şi Renault se numără printre companiile care au anunţat investiţii de atunci.

Prețuri în picaj pe piața mașinilor electrice

Piaţa de maşini electrice se află în mijlocul unui război agresiv al preţurilor, în timp ce Uniunea Europeană investighează dacă producătorii chinezi de vehicule electrice beneficiază de subvenţii guvernamentale nedrepte.

Autorităţile nu au dezvăluit dacă au oferit ajutor public companiei Chery, deşi guvernul Cataloniei a declarat că va finanţa programe de formare pentru foştii lucrători ai Nissan, pentru a facilita o tranziţie rapidă.

„Sosirea Chery la Barcelona va ajuta Catalonia să rămână unul dintre principalii producători de maşini”, a declarat Roger Torrent, oficial de top al afacerilor din regiune, care s-a întâlnit recent cu directorii Chery în China.

Interesul Chery pentru fosta fabrică a Nissan a început în 2022, a spus guvernul regional. Fabrica a fost parţial predată producătorului spaniol de motociclete electrice Silence şi grupurilor locale de inginerie QEV şi EV Motors, care plănuiau să o transforme într-un hub pentru vehicule electrice.

EV Motors a dobândit controlul corporativ deplin al hub-ului în martie şi a jucat un rol cheie în discuţiile cu Chery.

...citeste mai departe despre "Mașinile electrice chinezești ajung în Europa. Când începe producția firma Chery Auto și în ce țară" pe Ziare.com

Inovație revoluționară: S-a inventat baterie pe bază de sodiu care se poate încărca în câteva secunde
Inovație revoluționară: S-a inventat baterie pe bază de sodiu care se poate încărca în câteva secunde
Cercetătorii de la Korea Advanced Institute of Science and Technology (KAIST) au realizat un avans major în tehnologia bateriilor, care ar putea aborda una dintre principalele preocupări ale...
Mașinile electrice, viitor incert? Anunțul crunt care descurajează cetățenii să mai cumpere astfel de vehicule
Mașinile electrice, viitor incert? Anunțul crunt care descurajează cetățenii să mai cumpere astfel de vehicule
Din ce în ce mai multe controverse referitoare la mașinile electrice apar în spațiul public. Acestea sunt abordate inclusiv la nivelul UE și al SUA. Viitorul acestor autoturisme este incert,...
#masini electrice, #masini electrice china, #Nissan spania , #Stiri Auto