Drumurile din Romania ne costa investitiile straine

Joi, 13 Decembrie 2007, ora 00:22
1283 citiri
Drumurile din Romania ne costa investitiile straine

Infrastructura si taxele ridicate percepute angajatorilor reprezinta principalele probleme de care se lovesc investitorii straini care doresc sa dezvolte afaceri in Romania, a declarat miercuri, presedintele Camerei de Comert Britanica- Romana (CCBR), Brian Davies."Timpul inseamna bani, iar investitorii pierd bani si timp, din cauza ca raman blocati in trafic. Astfel, nu mai pot sa ajunga la timp de la o intalnire la alta. Uneori nici nu ai timp sa ajungi la toate intalnirile de afaceri sau la banca", a declarat pentru NewsIn, presedintele CCBR, Brian Davies.

El sustine ca impozitele generale percepute angajatorilor sunt foarte mari si se inregistreaza un deficit de forta. "Problema nu e salariul angajatului, ci sunt costurile pe care le are angajatorul", a precizat Davies, care a adaugat ca ar fi preferat sa acorde un salariu mai mare angajatului.

Presedintele CCBR a dat ca exemplu Marea Britanie unde angajatorul plateste la stat taxe de maxim 20% din salariul angajatului, pe cand in Romania aceste taxe se ridica la aproape 50% din valoarea salariului.

La randul sau, directorul de taxe din cadrul CCRB Raymond Breden, s-a declarat dezamagit ca anul acesta Romania nu a reusit sa acceseze fondurile europene, dar si de faptul ca nu exista inca o lege a investitiilor.

Volumul schimburilor comerciale intre Marea Britanie si Romania a atins 1,2 miliarde de euro in prima jumatate a lui 2007, iar printre principalii investitori se numara GlaxoSmithKline, Aviva, Vodafone si Marks&Spencer. Aproape 3.000 de companii britanice isi desfasoara in prezent activitatea pe piata romaneasca. Sectoarele cheie care au atras investitii in tara noastra sunt industria textilelor, a produselor farmaceutice si telecomunicatiile.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>
Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.