Zona euro a iesit din recesiune in trimestrul al doilea

Miercuri, 14 August 2013, ora 12:51
1677 citiri
Zona euro a iesit din recesiune in trimestrul al doilea

Zona euro a iesit din recesiune in trimestrul al doilea, cu o crestere economica de 0,3% fata de primele trei luni ale anului, dupa o perioada de un an si jumatate de contractie economica, cea mai indelungata perioada de declin de la adoptarea monedei unice europene, in 1999.

Media estimarilor economistilor indica o crestere de 0,2% in zona euro in trimestrul al doilea. In primele trei luni ale anului, PIB-ul zonei euro a scazut cu 0,3% fata de ultimul trimestru din 2012.

Cu inflatia la 1,6% si un somaj record de 12,1%, situatia economica ramane una dificila in Europa.

Pietele nu au afisat o reactie semnificativa dupa publicarea datelor privind PIB-ul zonei euro, potrivit Wall Street Journal.

Moneda euro este in stagnare fata de dolar, la aproximativ 1,32 dolari pe euro, iar cotatiile obligatiunilor guvernamentale germane nu inregistreaza variatii semnificative, situatie similara si pe bursele vest-europene.

Economia zonei euro a iesit in trimestrul al doilea din cea mai lunga recesiune inregistrata de la formarea blocului monetar, in principal datorita cresterilor inregistrate de Germania si Franta, pe fondul primei perioade prelungite de liniste pe pietele financiare de la izbucnirea crizei datoriilor de stat, in urma cu trei ani, noteaza Bloomberg.

Fata de trimestrul al doilea al anului trecut, economia zonei euro a scazut cu 0,7%, potrivit Eurostat.

PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 0,3% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale anului, dar a inregistrat o contractie de 0,2% raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#recesiune zona euro, #crestere economica zona euro, #evolutie PIB zona euro, #criza economica Europa , #Zona euro