Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Supravegherea centralizata a sistemului bancar european, putin probabila in 2012

Supravegherea centralizata a sistemului bancar european, putin probabila in 2012


Zona euro nu va reusi, probabil, sa introduca o supraveghere centralizata a sectorului bancar din acest an, asa cum se spera, a declarat ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, intr-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, citat de AFP.

Declaratia ministrului german a produs neliniste in Spania. Guvernul de la Madrid a cerut ajutor financiar pentru sistemul bancar statelor din zona euro, insa fondurile, de pana la 100 de miliarde de euro, ar urma sa fie deblocate doar dupa introducerea unei supravegheri centralizate a sistemelor bancare nationale.

Liderii europeni au decis, parte a masurilor pentru combaterea crizei financiare, sa permita recapitalizarea directa a bancilor de catre fondurile de urgenta ale zonei euro.

"Inainte sa poata fi acordat ajutor direct bancilor, trebuie introdusa supravegherea comuna a sistemului bancar. Dar aceasta institutie nu va deveni operationala in acest an. Nu este (un termen) foarte realist", a spus Schauble.

Zona euro ar urma sa ajute bancile din Spania cu fonduri de pana la 100 de miliarde de euro pentru stabilizarea institutiilor de credit, grav afectate de prabusirea pietei imobiliare in contextul crizei financiare. Necesarul de recapitalizare va fi stabilit in baza mai multor audituri realizate de firme private si ar putea fi inferior nivelului maxim luat in calcul, de 100 de miliarde de euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 925 ori