Negritoiu (ING): Nu era realist sa trecem la euro in 2015

Marti, 06 Noiembrie 2012, ora 17:21
1410 citiri
Negritoiu (ING): Nu era realist sa trecem la euro in 2015

Misu Negritoiu, presedintele ING Bank Romania, considera ca termenul de 2015 pentru aderarea la zona euro era unul nerealist.

"Sunt doua niveluri pentru adoptarea euro. Unul tehnic si unul politic. Cel mai bun moment este cand esti gata, este raspunsul politic. Tehnic, daca ai in vedere si mecanismul ERM, daca ai in vedere si negocierile cu partenerii europeni, deschiderea acestor discutii care nu au avut loc, probabil va lua 5-6 ani adoptarea euro din momentul in care incepe sa se discute despre asta.

Noi nu am inceput sa discutam despre asta. Acum este mai vizibil, s-a facut si un anunt oficial sau semi-oficial, dar nu este o surpriza ca 2015 nu era un termen realist. Eu nu cred ca noi pierdem sau ca noi castigam ceva", a spus Negritoiu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, adoptarea euro pentru Romania, ca specific, este o solutie pentru problemele pe care le avem noi in economie si, mai ales, pentru problema euroizarii economiei.

"Faptul ca se adopta acum sau mai tarziu nici asta nu este foarte rau. Cel mai important este mentinerea obiectivelor politice pe care le-am avut de corectare a indicatorilor macroeconomici si de asezarea unor politici sanatoase care sa sustina cresterea si dezvoltarea. Eu am perceput ca inainte obiectivul 2015 era tocmai o ancora de mentinere a acestor obiective de politica economica", a explicat oficialul ING Bank Romania.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#declaratie Negritoiu euro, #termen aderare zona euro Romania, #adoptare euro romania , #Zona euro