Mario Draghi: Mentinerea euro este o preocupare esentiala a BCE

Sambata, 21 Iulie 2012, ora 15:21
1267 citiri
Mario Draghi: Mentinerea euro este o preocupare esentiala a BCE

Presedintele Bancii Centrale Europen (BCE), Mario Draghi, a declarat ca euro este "ireversibil" si ca institutia pe care o conduce "nu are niciun tabu" pentru a mentine moneda unica.

Intr-un interviu aparut sambata in Le Monde, Draghi afirma ca nu va avea loc o explozie a zonei euro, invocand "capitalul politic pe care liderii nostri l-au investit in aceasta uniune si sprijinul europenilor". "Euro este ireversibil", a insistat el.

"Mentinerea euro face parte din mandatul nostru", iar pentru a atinge acest obiectiv, "suntem foarte deschisi si nu avem tabuuri", a adaugat presedintele BCE. El a amintit ca institutia sa a decis sa scada dobanda de referinta la sub 1%, iar inflatia este aproape de 2%, obiectiv fixat de BCE.

Exista insa marje de manevra, considera Draghi, apreciind "probabil ca (inflatia) sa dea inapoi de la sfarsitul lui 2012". "Daca vom constata astfel de riscuri de deflatie, vom actiona", a precizat el.

Presedintele BCE a mai declarat ca este utila implicarea creditorilor mari, in cazul falimentului unei banci, o prevedere careia BCE i s-a opus multa vreme, mai ales cand a fost vorba despre salvarea bancilor irlandeze.

"Trebuie protejati depunatorii, insa creditorii ar trebuie asociati la rezolvarea crizei pentru a limita angajamentul contribuabililor. Ei au platit deja mult", a explicat Mario Draghi, in interviul pentru Le Monde.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Banca Centrala Europeana euro, #BCE mentinere euro, #obiective BCE, #mario draghi zona euro , #Zona euro