Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Economist german: Grecia trebuie sa renunte la moneda euro

Economist german: Grecia trebuie sa renunte la moneda euro


Grecia trebuie sa renunte la moneda euro si sa reintroduca drahma daca vrea sa-si revina si sa-si relanseze economia, a declarat miercuri pentru CNBC Manfred Neumann, profesor de economie la Universitatea din Bonn.

Potrivit lui Manfred Neumann, industria turistica (responsabila pentru aproximativ 15% din Produsul Intern Brut al Greciei) si exportatorii nu pot sa-si revina doar prin reducerea preturilor si salariilor.

"Trebuie facuta o devalorizare si de aceea au nevoie de fosta lor moneda", a declarat profesorul Manfred Neumann, cel care in 1997 a supervizat teza de doctorat a actualului guvernator al Bancii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann.

In luna octombrie, creditorii internationali vor decide daca Grecia va primi noi fonduri cu care sa-si acopere necesitatile de finantare. Autoritatile de la Atena trebuie sa-si demonstreze insa angajamentul printr-o serie de reforme economice.

FMI ar putea acorda Greciei urmatoarea transa din imprumut

Manfred Neumann crede ca si alte state din zona euro ar putea fi obligate sa renunte la moneda unica.

"Eu sunt un optimist, insa daca esti pesimist ai putea sa spui ca este posibil ca in urmatorii 10-15 ani intreaga regiune din sudul Europei sa fie nevoita sa renunte la euro", a declarat Neumann.

De asemenea, Manfred Neumann si-a exprimat ingrijorarea fata de raspunsul Bancii Centrale Europene la criza datoriilor, reiterand opozitia oficialilor germani fata de intentia presedintelui BCE de a cumpara obligatiuni guvernamentale.

Bundesbank critica planul BCE de cumparare nelimitata a obligatiunilor

Neumann crede ca acest program este un sprijin deschis pentru guvernele din sudul Europei, iar acest lucru pune in pericol euro. In plus, Neumann sustine ca nu exista motive pentru ca noul Mecanism European de Stabilitate sa aiba o licenta bancara care sa-i permita sa imprumute bani la fel cum face BCE deoarece acest lucru ar insemna transferul politicii monetare de la BCE la MES.

MES ar fi trebuit sa intre in vigoare la 1 iulie, dar a fost amanat din cauza unei proceduri de verificare a legalitatii sale in temeiul legislatiei germane, la Curtea Constitutionala din Germania.

Mecanismul European de Stabilitate, operational in octombrie

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1313 ori