Destramarea zonei euro ar costa economia mondiala 17.200 de miliarde de euro

Vineri, 19 Octombrie 2012, ora 15:55
1564 citiri
Destramarea zonei euro ar costa economia mondiala 17.200 de miliarde de euro

Iesirea Greciei din zona euro, care ar putea fi urmata de parasirea uniunii monetare si de alte state din sudul Europei, ar costa avea un impact de 17.000 miliarde euro asupra economiei mondiale, potrivit unui centru de cercetare german.

Parasirea zonei euro de mai multe state ar cauza o recesiune globala care ar lovi inclusiv Statele Unite si China.

Studiul, realizat de Prognos la cererea centrului Bertelsmann, analizeaza patru scenarii in care Grecia intra in incetare de plati pe datoria suverana.

In cea mai pesimista varianta, fondurile pentru sustinerea statelor cu probleme pur si simplu s-ar epuiza.

Ca urmare, Grecia, Spania, Italia si Portugalia vor iesi din zona euro, situatie care ar determina recesiune globala si un cost, pana in 2020, de 17.200 de miliarde de euro al Produsului Intern Brut insumat pentru 42 de economii dezvoltate.

"In cifre, impactul ar fi cel mai puternic in Franta - 2.900 miliarde de euro, Statele Unite - 2.800 de miliarde de euro, China - 1.900 miliarde euro si Germania - 1.700 miliarde euro", arata studiul.

Multi analisti speculeaza cand si nu daca Grecia va parasi zona euro, insa cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele BCE, Mario Draghi, si seful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, si-au exprimat repetat sprijinul pentru statul elen in ultimele luni.

Der Spiegel: Angela Merkel vrea solutii pentru ca Grecia sa ramana in zona euro

"Pe langa consecintele economice severe, o astfel de recesiune ar pune o presiune puternica asupra structurilor sociale si politice din mai multe state. In special in cele care parasesc uniunea monetara, insa si in altele", se arata in studiu.

Cancelarul german Angela Merkel a promis ca va face tot ce este necesar pentru dezvoltarea uniunii monetare si pentru stabilizarea euro.

Germania: Merkel promite ca va stabiliza euro

Germania poate salva integritatea uniunii monetare si pe cea a Uniunii Europene daca paraseste zona euro, considera miliardarul american George Soros.

Soros: Germania trebuie sa paraseasca zona euro, nu Grecia

#criza zona euro, #costuri iesire zona euro, #state iesire zona euro, #parasire zona euro, #consecinte economice zona euro , #Zona euro