Angela Merkel: euroobligatiunile nu vor exista "atat timp cat eu voi fi in viata"

Miercuri, 27 Iunie 2012, ora 09:31
1156 citiri
Angela Merkel: euroobligatiunile nu vor exista "atat timp cat eu voi fi in viata"

Cancelarul german, Angela Merkel, a respins din nou in mod categoric ideea crearii euroobligatiunilor, declarand la o reuniune de marti a grupului parlamentar liberal-democrat (FDP) ca acestea nu vor exista "atat timp cat eu voi fi in viata", informeaza AFP, citand surse din partidul FDP.

Potrivit acelorasi surse, unii deputati din FDP, partid care face parte din coalitia guvernamentala de la Berlin, i-ar fi raspuns: "Va dorim sa aveti o viata lunga". Unii participanti au afirmat ulterior ca au avut impresia ca doamna Merkel a glumit, astfel de cuvinte fiind ceva neobisnuit in cazul sau. Dar este cunoscut ca ea a afirmat de mai multe ori ca se opune crearii unui instrument de mutualizare a datoriilor in Europa, considerand in plus ca euroobligatiunile contravin Constitutiei germane.

Chiar si premierul francez Jean-Marc Ayrault a admis, intr-un interviu publicat recent de saptamanalul german Die Zeit, ca un asemenea sistem"necesita o mai mare integrare politica (...) iar pentru acest lucru este nevoie de mai multi ani".

#Angela Merkel euroobligatiuni, #emitere euroobligatiuni, #zona euro obligatiuni comune , #Zona euro