Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Angajații ar putea primi vouchere de vacanță până în 2026. Cât timp vor mai putea fi folosite cele emise în 2019 și 2020

Angajații ar putea primi vouchere de vacanță până în 2026. Cât timp vor mai putea fi folosite cele emise în 2019 și 2020

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a afirmat miercuri, 15 decembrie, că OUG privind voucherele de vacanță prevede ca acestea să fie acordate și în următorii cinci ani. Ordonața ar putea fi adoptată în ședința de vineri a guvernului.

”Este un subiect în discuţie. Am prezentat în şedinţa de miercuri OUG într-o primă lectură, am speranţa ca la şedinţa de guvern de vineri să fie adoptată această OUG care are lucruri mai noi faţă de trecut, faptul că aceste vouchere vor fi prelungite pentru 5 ani, până la finalul anului 2026. Este o primă veste bună, atât pentru salariaţi (...), cât şi pentru agenţii economici din domeniul turismului care vor şti an de an cum să-şi facă planul de afaceri”, a declarat, miercuri seară, la TVR 1, Daniel Cadariu.

Ministrul a precizat că valoarea voucherelor de vacanță va rămâne de 1.450 de lei.

”O altă veste bună - am prevăzut că tichetele emise în anii 2019 – 2020 să poată fi folosite pe toată durata anului viitor. A venit o propunere şi din partea domeniului turistic, dar şi de la Ministrul Muncii de a limita până la jumătatea anului viitor valabilitatea acestor vouchere de vacanţă”, a mai declarat Cadariu.

El a precizat că aceste tichete noi vor fi pe suport magnetic, pe card.

Guvernul a analizat miercuri, în primă lectură, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care prevede acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

În 2 decembrie, Ministerul Turismului a pus în dezbatere dezbatere publică proiectul OUG care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă.

Potrivit documentului, acestea se vor acorda inclusiv în anul 2026, având un rol important în combaterea efectelor pandemiei în sectorul de turism.

De asemenea, OUG prevedea în varianta iniţială că valabilitatea voucherelor emise în 2020 este prelungită până la finalul anului viitor. ...citeste mai departe despre "Angajații ar putea primi vouchere de vacanță până în 2026. Cât timp vor mai putea fi folosite cele emise în 2019 și 2020" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 238 ori