Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Veniturile bugetului sunt periculos de mici. Unde se greseste si ce este de facut

Veniturile bugetului sunt periculos de mici. Unde se greseste si ce este de facut
Echilibrul bugetului public a fost constant o problema.

Interegnumul institutional in primii ani dupa 1989 a insemnat si o cadere masiva a veniturilor fiscale. in timp, aceste venituri s-au indreptat spre 27%-29% din PIB, plasand Romania intre statele europene cu performanta slaba din acest punct de vedere.

A contribuit la aceasta situatie si dimensiunea economiei subterane, cu evaziune fiscala mare; ponderea zonei informale a fost estimata in acei ani la peste 30% din PIB.

Cum am ajuns la caderea masiva a veniturilor fiscale

Intrarea in UE a adus progrese, dar nu a schimbat institutiile in mod radical si nici colectarea veniturilor fiscale nu s-a ameliorat. Cota unica (de 16%) a fost privita ca mijloc de a contracara slabiciuni institutionale si menita sa stimuleze un avant al ofertei (productiei) interne care sa aduca venituri mai multe la buget. A avut rezultate amestecate. Sa adaugam mersul distributiei veniturilor si capatam explicatii la persistenta unei stari mult sub optim a veniturilor bugetului.

Trebuie spus ca dezvoltarea economica cere productie de bunuri publice de baza, intre care educatie, infrastructura, sanatate.

Scaderea TVA la produse alimentare si servicii legate de consumul alimentar incepand cu iunie 2015 poate fi vazuta ca o masura de reparatie pentru cetatenii cu venituri modeste si foarte mici (dupa socul cresterii TVA la 24% in 2010), dar extinsa la o gama foarte larga de bunuri si servicii afecteaza nu in bine veniturile fiscale; cifrele o arata.

Intr-o economie cu mobilitate a factorilor de productie este bine sa impozitezi mai degraba ceea ce nu se misca usor. Cu scaderea de TVA puternica si o colectare slaba, am ajuns cu veniturile fiscale la cca. 26% din PIB in 2016.

Concomitent au fost crescute venituri, pe partea de cheltuieli bugetare, ceea ce se vede in deficitul bugetului public.

Economia creste excesiv prin consum

Consolidarea fiscala de pana in 2015 a avut loc precumpanitor pe partea de cheltuieli. Fonduri europene au compensat partial reducerea investitiilor publice din resurse proprii - in conditiile in care, ani multi, Romania a alocat pentru aceste investitii 4-5% din PIB (dupa date Eurostat), dar cu eficienta foarte scazuta (oglinda a lucrului prost, a functionarii precare a institutiilor).

Insa o asemenea substitutie are limite si este lovita de ciclicitatea absorbtiei fondurilor europene (a se vedea cat de putin am absorbit din ce s-a alocat Romaniei pentru exercitiul 2014-2020). ...citeste mai departe despre "Veniturile bugetului sunt periculos de mici. Unde se greseste si ce este de facut" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 701 ori