Turismul si HoReCa, obligate sa mai supravietuiasca inca doi ani cu maruntisul "aruncat" de autoritati

Vineri, 26 Februarie 2021, ora 22:45
498 citiri
Turismul si HoReCa, obligate sa mai supravietuiasca inca doi ani cu maruntisul "aruncat" de autoritati
Foto: Pixabay.com

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT) a anuntat, zilele trecute, ca va acorda despagubiri pentru sectorul turismului si alimentatiei publice in valoare de un miliard de lei. Masura este binevenita, insa este mult prea putin avand in vedere ca nevoia sectorului este de 4-5 ori mai mare. Iar, daca ne luam dupa OUG, cei 20% pentru care sunt eligibili operatorii se transforma in cel mult 5% acoperire din pierderi.

Principiul este unul simplu: statul vrea sa dea 20% din diferenta pe cifra de afaceri dintre 2020 si 2019, dar pentru acesti bani, operatorii trebuie sa mai supravetuiasca inca doi ani, dupa ce banii fusesera promisi pentru iunie-iulie 2021.

Operatorii au trebuit sa aleaga intre doua rele

Operatorii din turism si alimentatie publica au avut de ales intre principiul "primul venit, primul servit" sau "bani pentru toata lumea". Si au ales bani pentru toata lumea, in ideea ca vor fi mai multi bani, iar acestia vor veni in timp util.

"Ideea de prorata a pornit de la noi, pentru ca am spus ca nu este echitabil sa se mearga pe principiul "primul venit, primul servit" pentru ca va fi o competitie care nu are nici o legatura cu performanta sau nevoile. Trebuie oferita o sansa egala tuturor actorilor din piata. Majoritatea consideram ca este un principiu mult mai echitabil, decat sa facem o competitie intre cine depune mai repede", a declarat, pentru Ziare.com, presedintele ANAT Dumitru Luca.

Acesta spune ca si daca, in ultima instanta, vor primi mai putini bani este mai bine decat sa nu primesti deloc.

200 de milioane de euro reprezinta maruntis

"Automat, din moment ce esti eligibil inseamna ca nu ti-a fost tocmai bine in ultimul an. Dar daca se ramane la doar 200 de milioane de euro, adica acel miliard de lei, nu inseamna nimic. Problema cea mai delicata este ca termenul s-a impins cu 6 luni fata de termenele afirmate anterior. Era vorba initial de deschiderea aplicatiei pana in 30 iunie 2021, cu plata la 30 de zile. Iar acum vorbim de semnarea contractelor pana la finele anului si platile pana la 30 iunie 2022. Sa ma ierte Dumnezeu, cati vom mai supravietui pana atunci?", se intreaba seful agentiilor de turism din Romania.

Acest miliard de lei se imparte la tot sectorul de turism si alimentatie publica, sector care aduna undeva la 73.000 de unitati, dupa calculele autoritatilor. Dar in realitate ele sunt mai putine pentru ca autoritatile au numarat dupa codurile CAEN.

Agentii economici si-au furat caciula ...citeste mai departe despre "Turismul si HoReCa, obligate sa mai supravietuiasca inca doi ani cu maruntisul "aruncat" de autoritati" pe Ziare.com

#ajutor financiar horeca, #ajutor financiar turism , #Stiri Macroeconomie