Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Tesla investește peste 90 de milioane de euro într-o fabrică de baterii din România. Orașul în care va fi construită

Tesla investește peste 90 de milioane de euro într-o fabrică de baterii din România. Orașul în care va fi construită

Sistemele de stocare care vor fi pro­duse de Tesla Energy Storage vor fi desti­nate inclusiv parcurilor eoliene şi solare.

Compania Tesla Energy Storage va construi în Zona Liberă din orașul Brăila o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei, în urma unei investiții de 92 de milioane de euro.

”Investitorii au ales să construiască fabrica de echipamente pentru stocarea energiei în Brăila deoarece zona are potențial. Le-am oferit facilități fiscale specifice regimului de zona liberă. Poziția strategică lângă Șoseaua de Centură, portul la Dunăre de unde produsele pot fi trimise în întreaga lume și deschiderea autorităților locale au contribuit la realizarea acestei investiții. În plus, Tesla are și alte planuri, legate de parcuri eoliene și solare”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, marți, 6 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă la care a fost anunțat proiectul.

Construcția fabricii va începe în 2023, iar investiția va produce aproximativ 200 de locuri de muncă.

Grupul TESLA a fost înființat în anii '50 ca un producător de echipamente electrice integrat vertical. Tesla Energy Storage, compania care va desfășura investiția în Brăila, face parte din grupul ceh TESLA, producător de echipamente energetice (baterii pentru stocarea energiei și sisteme pentru proiecte de energie verde), potrivit Adevărul.

Brăila este unul dintre cele mai vânate județe din țara noastră pentru investitorii în energia verde. Orașul Brăila a devenit atractiv pentru investitori și datorită podului suspendat peste Dunăre. ...citeste mai departe despre "Tesla investește peste 90 de milioane de euro într-o fabrică de baterii din România. Orașul în care va fi construită" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 590 ori
Citeste mai multe desprefabrica baterii Braila tesla