Sensiblu este de vanzare

Marti, 05 Iulie 2005, ora 00:07
1288 citiri

Germanii de la Phoenix si Celesio, dar si britanicii de la Alliance Unichem sunt printre cele mai mari firme si fonduri de investitii care vor sa cumpere lantul farmaceutic si logistic A&D Pharma, format din farmaciile Sensiblu si depozitele Mediplus. Dragos Dinu, CEO A&D Pharma, ne-a confirmat ca au existat discutii, insa a explicat ca din cauza starii incerte a sectorului farmaceutic, o vinzare nu poate avea loc in acest an.

Cu o distributie indreptata catre 3.000 de farmacii in Romania si 12 depozite logistice in tara, A&D Pharma are o cota de piata de 20%numai pe piata de retail. A&D asteapta o cifra de afaceri de 80 de milioane de euro pentru lantul propriu, format din 118 farmacii, si de 200 de milioane de euro pentru reteaua de 12 centre logistice.

A"A&D Pharma a intrat in negocieri in vederea vanzarii cu cei mai mari producatori si distribuitori europeni de medicamente si valoreaza peste 100 de milioane de euroA", ne spune un administrator al unui fond de investitii private. A"O asemenea suma depaseste investitia noastra medie. Mai degraba cred ca l-ar cumpara un investitor strategicA" a adaugat el.

A"Poate in septembrie sa ne gandim sa incepem negocierile, insa acum sistemul farmaceutic se afla intr-o criza, si nu am luat nici o decizie cu privire la o eventuala vanzareA", spune Dragos Dinu, director executiv (CEO) al A&D Pharma, sugerand faptul ca stabilirea conditiilor de introducere pe piata si/sau de punere in functiune a dispozitivelor medicale, dar si criza medicamentelor compensate pot scadea valoarea de piata a companiei.

Dragos Dinu: A"Poate in septembrie vom incepe negocierileA"

A"Deocamdata, vom continua investitiile: anul acesta vom continua investitia de 9 milioane de euro in noul centru logistic din centrul Bucurestiului ce va fi gata la anul, precum si alte trei investitii mai mici de circa 500,000 de euro fiecare, in trei noi centre logistice propriiA" spune Dinu.

Numarul de farmacii Sensiblu va creste, totodata, de la 112 la inceputul anului la cel putin 180, cu o investitie de circa 5 milioane de euro. A&D Pharma se gandeste si la o eventuala extindere cu centrele logistice in afara tarii. Problemele din interior, in special cu compensarea medicamentelor, tin managerii firmei ocupati in negocieri cu ministrul Sanatatii.

A"Marti vom negocia din nou, intrucat nu s-a implementat nici macar primul punct din memorandumul convenit cu ministrul Sanatatii si consilierii primului ministru (privind criza medicamentelor compensate)A", a concluzionat Dinu.

Autor: Bogdan Tudorache

Averea