Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Segmentul hotelier se imbogateste cu franciza Golden Tulip

Segmentul hotelier se imbogateste cu franciza Golden Tulip

Lantul hotelier Golden Tulip, cu sediul in Olanda, a anuntat incheierea unui contract de franciza cu un partener din Romania, care se va materializa prin deschiderea in luna decembrie a unui hotel in centrul Bucurestiului.Hotelul Golden Tulip Bucharest, a carui constructie este in curs de finalizare, va beneficia de o clasificare de patru stele si va avea 83 de camere, dintre care doua apartamente, un restaurant, un bar si patru sali de conferinte cu o capacitate de 60 de locuri.

"Suntem extrem de fericiti ca am incheiat acest acord. Golden Tulip este o marca cu o istorie de 42 de ani dar o prezenta noua in Romania. Hotelul are o locatie ultra-centrala si cred ca parteneriatul cu Golden Tulip este cel mai bun punct de plecare pentru lansarea acestui hotel pe piata locala, regionala si internationala", a declarat proprietarul hotelului, Subchi Tanus.

La randul sau, presedintele companiei olandeze, Hans Kennedie, a declarat ca procesul de extindere initiat de Golden Tulip in Europa de Est are rezultate bune si si-a exprimat dorinta de a include in lant noi locatii din regiune, in viitorul apropiat.

Compania olandeza este o firma privata de franciza care include circa 260 de hoteluri in 41 de tari, majoritatea unitatilor fiind situate in centre urbane din Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Golden Tulip a incheiat o alianta cu grupul german TOP International Hotels, portofoliul comun al celor doua companii reprezentand 43.000 de camere in 390 de hoteluri. Societatea germana ofera servicii de rezervari, marketing si vanzari hotelurilor independente.

Grupul hotelier olandez detine doua marci - Golden Tulip, pentru unitatile de patru si cinci stele, respectiv Tulip Inn, pentru cele de trei stele.

Sursa: Banii Nostri

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1126 ori