Mediul de afaceri european, în declin. Țările care pot aduce UE în prag de recesiune SONDAJ

Miercuri, 26 Iulie 2023, ora 03:25
740 citiri
Mediul de afaceri european, în declin. Țările care pot aduce UE în prag de recesiune SONDAJ
Sondajul a indicat că politica de creştere a ratelor dobânzii a Băncii Centrale Europene începe să-şi exercite efectele asupra consumatorilor FOTO / Pixabay

Activităţile de afaceri din zona euro au scăzut în iulie cu mult mai mult decât erau aşteptările, pe fondul faptului că cererea din industria de servicii, dominantă în blocul comunitar, a scăzut, în timp ce producţia din fabrici s-a redus în cel mai rapid ritm de la declanşarea Covid-19, a arătat un sondaj citat de Reuters.

Declinul a avut o bază largă, cele mai mari două economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, ambele în teritoriu de contracţie, şi probabil va spori temerile că blocul va intra din nou în recesiune.

Sondajul a mai indicat că politica de creştere a ratelor dobânzii a Băncii Centrale Europene (BCE) începe să-şi exercite efectele asupra consumatorilor şi să afecteze sectorul serviciilor. Acest lucru va ridica întrebări băncii, care se întruneşte joi, pentru a discuta despre lupta cu inflaţia record şi daunele economice pe care le-ar putea provoca, arată Reuters.

Indicele Compozit al Managerilor de Achiziţii (PMI) pentru zona euro, întocmit de S&P Global şi considerat ca un bun indicator al sănătăţii economice generale, a scăzut în iulie la un minim al ultimelor opt luni de 48,9, de la 49,9 din iunie. Acesta este sub pragul de 50 care separă creşterea de contracţie şi mai mic decât toate aşteptările dintr-un sondaj Reuters, care prezisese o scădere modestă, la 49,7.

”Slăbiciunea a fost larg răspândită în toate sectoarele, dar sectorul de producţie a fost cel care a publicat alte date proaste. Datele de astăzi confirmă că deteriorarea condiţiilor macroeconomice este în curs de desfăşurare şi se răspândeşte de la producţie la alte sectoare. În cazul nostru de referinţă ne aşteptăm la o creştere moderată pentru a doua jumătate a anului, dar datele de astăzi sugerează că riscul unei mici contracţii a PIB-ului zonei euro în T3 este în creştere”, a spus Paolo Grignani, de la Oxford Economics.

Franța și Germania, cele mai de impact scăderi economice la nivel european

Activitatea din Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a contractat în iulie, mărind probabilitatea unei recesiuni în a doua jumătate a anului.

În Franţa, scăderea s-a extins în iulie, deoarece atât sectorul serviciilor, cât şi cel al producţiei au avut rezultate mai proaste decât se aştepta. Moneda unică şi randamentele obligaţiunilor de stat din zona euro au scăzut sub aşteptări conform sondajului.

Pe de altă parte, sectorul privat din Marea Britanie, în afara zonei euro, a crescut în iulie cu cel mai slab ritm din ultimele şase luni, deoarece comenzile pentru companii stagnează în faţa creşterii ratelor dobânzilor şi a inflaţiei încă ridicate. PMI-ul serviciilor din zona euro a scăzut la 51,1, de la 52,0, cel mai redus nivel din ianuarie şi în afara prognozei sondajului Reuters de 51,5.

Consumatorii îndatoraţi au simţit impactul creşterii costurilor de împrumut şi a preţurilor şi au redus cheltuielile, iar indicele pentru servicii noi a coborât sub pragul de rentabilitate pentru prima dată în şapte luni.

Un PMI care acoperă sectorul de producţie al blocului a scăzut la 42,7, de la 43,4. Sondajul Reuters prognozase o uşoară creştere, la 43,5. Un indice care măsoară producţia, care alimentează PMI compozit, a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii trei ani.

...citeste mai departe despre "Mediul de afaceri european, în declin. Țările care pot aduce UE în prag de recesiune SONDAJ" pe Ziare.com

#scadere economica, #scadere economica Germania, #recesiune, #scadere economica zona euro, #mediul de afaceri , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9681 RON

0.0026

1 USD = 4.5404 RON

-0.0151
  1. Profeție despre viitorul omenirii: România și Polonia, creștere masivă în următorii 30 de ani. "E în interesul strategic al SUA"
  2. Un expert de la Berkeley anunță prăbușirea Rusiei: SUA îl lovesc pe Putin, tăindu-l de la o resursă americană vitală
  3. ANAF vrea să implementeze un sistem fiscal ca în Vest pentru români. Cum va funcționa noul e-Factura pentru persoane fizice și care sunt temerile contabililor
  4. Rețeaua de energie a României, în fața unei schimbări majore. Cine ajunge să plătească pentru dezechilibre și ce soluții avem
  5. Care este stadiul lucrărilor pe Valea Oltului după aproape o săptămână de la închiderea circulației. Anunțul directorului CNAIR FOTO
  6. O multinațională prezentă în România anunță concedieri în masă. Val de tăieri la nivel mondial
  7. Cea mai impresionantă autostradă din lume, care surprinde prin lățimea ei. Unde a fost construită și câte benzi are VIDEO
  8. Intră în vigoare noile bilete pentru trenuri metropolitane, valabile în toată țara. "Oferă libertate călătorului"
  9. Noi taxe și impozite în România. Anunț teribil de la un fost secretar de stat al Guvernului: „Nu sunt liniștit pentru 2025"
  10. S-a dat startul licitației pentru execuția unei o noi autostrăzi. Va avea 62 de kilometri și ar trebui să fie gata în 30 de luni FOTO