7 români din 10 se tem de o posibilă criză economică. Inflația și-a pus amprenta asupra țării noastre

Luni, 10 Iulie 2023, ora 10:22
622 citiri
7 români din 10 se tem de o posibilă criză economică. Inflația și-a pus amprenta asupra țării noastre
Monede în palmă FOTO Unsplash

Şapte din zece români sunt îngrijoraţi de o posibilă criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, conform celei mai recente ediţii a Barometrului UNSAR- IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor.

Totodată, inflaţia galopantă şi războiul din Ucraina sunt următoarele două riscuri majore de care se tem românii.

"Pe măsură ce înaintează în vârstă, participanţii la cercetare exprimă mai multe îngrijorări cu privire la evenimente care ţin de mediul înconjurător (fenomene meteo, dezastre naturale)", susţin autorii sondajului.

Potrivit cercetării, evoluţia inflaţiei de la începutul anului i-a afectat pe jumătate dintre intervievaţi, însă proporţia celor care au fost afectaţi foarte mult este în scădere faţă de 2022, cu 8 puncte procentuale (pp). Respondenţii mai în vârstă, cei cu venituri mai mici şi care locuiesc în mediul rural au fost afectaţi în mai mare măsură.

Mai mult de o treime dintre intervievaţi declară că veniturile le-au crescut în ultimul an, iar proporţia este în urcare cu 10 pp faţă de 2022. Respondenţii cu nivel înalt de educaţie şi cei care locuiesc în mediul urban declară acest lucru în proporţii mai mari.

În schimb, nu există diferenţe faţă de valul anterior al cercetării cu privire la economisire. Patru din zece români cred că vor economisi mai mult în următorul an şi cei mai mulţi declară că şi-ar plasa economiile în depozite bancare. Investiţiile în imobiliare sunt cea de-a doua variantă pe care peste un sfert dintre ei ar alege-o, urmată de investiţia într-o asigurare de viaţă.

"Într-o perioadă marcată de impredictibilitate, în care fiecare dintre noi caută stabilitate financiară şi siguranţă, asigurările reprezintă o modalitate eficientă de prevenire a dezechilibrelor financiare pe care le poate întâmpina o familie, dar şi o cale către un viitor mai bine protejat financiar. Asigurările oferă o soluţie rapidă şi eficientă pentru protejarea a tot ceea ce am construit şi pentru siguranţa noastră şi a celor dragi", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

Barometrul UNSAR- IRES a fost realizat în perioada mai- iunie 2023, pe un eşantion reprezentativ format din 1.015 respondenţi cu vârsta între 18- 50 de ani, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.

...citeste mai departe despre "7 români din 10 se tem de o posibilă criză economică. Inflația și-a pus amprenta asupra țării noastre" pe Ziare.com

#criza economica Romania, #inflatie galopanta, #razboi Ucraina , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9771 RON

-0.0001

1 USD = 4.6576 RON

0.0516
  1. Autoritățile anunță un ritm bun pe un tronson din Autostrada Moldovei. Cum arată șantierul, la trei luni de la începerea lucrărilor FOTO&VIDEO
  2. Se schimbă cardurile bancare. Ce se modifică la plățile online
  3. Ce se schimbă pentru românii care vor să cumpere vechime pentru pensie. Modificări importante de la 1 iulie
  4. Calea ferată din România unde se va circula cu 160km/h a primit un important aviz. Județele prin care va trece traseul ei
  5. Undă verde pentru vânzarea unei bănci din România. Un grup italian își consolidează poziția pe piață
  6. Petro-dolarii au devenit istorie! Arabia Saudită dă o lovitură puternică dolarului american
  7. Un gigant financiar se luptă cu Elon Musk. Votul care l-ar putea costa zeci de miliarde de dolari pe șeful Tesla
  8. Ce dobânzi primesc românii care împrumută statul pentru finanțarea deficitului bugetar. Noile emisiuni de titluri de stat
  9. Peste două tone de trufe din Gorj vor ajunge în restaurantele de lux din Europa de Vest. Cât costă un kilogram din ciupercile rare
  10. Autostrada Moldovei. Grupul UMB și constructorul bulgar au depus la CNAIR facturi de 62 milioane euro în doar câteva zile