Romania poate deveni prima tara non-OCDE din lume cu statut de asociat INTERVIU

Vineri, 17 Octombrie 2014, ora 12:48
1156 citiri

Romania poate deveni prima tara din lume care nu este membru al Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCDE) dar care poate primi statutul de asociat al Organizatiei, a declarat William Danvers, secretarul general adjunct al OCDE, intr-un interviu acordat agentiei Agerpres.

Potrivit acestuia, Romania este una dintre tarile care colaboreaza foarte strans cu OCDE, in special in domeniul Concurentei, insa o eventuala aderare ca membru deplin ar insemna parcurgerea unui proces lung si complicat.

William Danvers, al doilea om ca importanta in cadrul Organizatiei, a fost prezent la Bucuresti la mijlocul acestei saptamani la conferinta de lansare a proiectului 'Analiza impactului reglementarilor in vigoare asupra mediului concurential in sectoare cheie ale economiei romanesti'. Practic, Consiliul Concurentei din Romania si expertii OCDE vor analiza legislatia din trei domenii-cheie ale economiei romanesti, pentru a vedea daca exista prevederi care impiedica o buna competitie pe piata, potrivit Agerpres.

Oficialul OCDE a vorbit in interviu despre beneficiile pe care le poate avea implementarea cu succes a acestui proiect asupra intregii economii romanesti si a aratat cateva exemple din alte tari care au trecut printr-un proces similar si au reusit majorarea PIB-ului din aceste considerente.

OCDE este o organizatie creata in 1960 de 20 de state, pentru dezvoltarea la nivel global. In prezent, organizatia numara 34 de state membre dintre cele mai dezvoltate din lume, la care se adauga economii emergente, precum Mexic, Turcia sau Chile.

Cum s-a nascut acest proiect pe care il derulati in parteneriat cu Guvernul Romaniei?

A fost initiativa Guvernului Romaniei de a veni la OCDE si a propune acest proiect. Noi am facut un proiect similar in Grecia. Este vorba de analiza minutioasa a legislatiei din trei domenii: procesarea alimentelor, constructii si transportul de marfa pe cale maritima si rutiera. Va fi format un comitet de catre membrii Consiliului Concurentei din Romania, care va angrena sase oameni in acest proiect, iar din partea OCDE vor participa 10 experti, printre care cei de la biroul din Bucuresti, dar si detasati de la Paris. Cel mai probabil, analiza va dura un an, iar la inceputul anului 2016 vom publica un raport.

Ne vom axa pe cele trei domenii, unde vom face o analiza atenta a legislatiei existente, apoi vom veni cu recomandari. Aceste recomandari vor fi din partea OCDE, apoi Guvernul va decide ce va face in continuare. Guvernul elen a decis sa implementeze unele dintre recomandarile facute acolo si anticipam ca la fel va face si Guvernul roman.

Ce beneficii vom avea in urma implementarii cu succes a acestui proiect?

Avantajul de a avea o legislatie care sa incurajeze o mai buna competitie duce la imbunatatirea functionarii mediului de afaceri. De exemplu, in Grecia, recomandarile noastre insemnau o imbunatatire de 5 miliarde de euro sau 2,5% din PIB-ul lor. Australia a trecut, de asemenea, printr-un proces similar. A fost nevoie de cinci ani, iar, in urma acestor modificari, ei estimeaza ca PIB-ul lor a crescut de atunci cu 1 - 1,75% pe an pe an datorita acestor schimbari. Deci iata cateva exemple de imbunatatiri dupa analiza legislatiei din punctul de vedere al conformitatii cu legislatia concurentei. Este vorba de faptul ca legislatia se poate imbunatati intr-un mod istet si fiecare tara cred ca are ce imbunatati.

Legislatia poate usura sau ingreuna modul unei companii de a face business. Daca trebuie sa treci prin prea multe etape pentru a deschide o afacere, poate pui o bariera cuiva care vrea sa investeasca intr-o anumita tara. Poate ca unele din aceste etape nu sunt necesare. Timpul inseamna bani, iar oamenii de afaceri nu vor sa cheltuiasca degeaba nici timp, nici bani. Iar mediul de afaceri este cel care creeaza efectiv joburi. La fel, si comunitatea de business trebuie sa fie implicata in acest proiect.

Vedeti vreo asemanare intre Romania si Grecia din acest punct de vedere?

Vad asemanari intre toate tarile care trebuie sa analizeze legislatia din punctul de vedere al politicilor de concurenta si cred ca orice tara trebuie sa faca acest lucru din cand in cand. Iata ca Guvernul Romaniei a decis ca acest exercitiu este extrem de util. Nu cred ca acest proiect este unul dificil, nu este nimic politic aici, ci este un exercitiu economic.

Cum ati caracteriza Romania?

Este un loc minunat, o tara minunata. Cred ca Romania este una dintre acele tari care a aratat ca, atunci cand trebuie facute schimbari, ele sunt facute. Cred ca aveti un mediu economic foarte bun si sunteti parte a Uniunii Europene, deci iata cateva avantaje. Nu sunt economist de meserie, dar prezenta mea aici, ce am vazut si cum s-au prezentat oficialii guvernamentali imi arata ca sunteti pe drumul cel bun. Oricum, in ultimii ani, ati evoluat foarte mult, ati facut foarte multe pentru incurajarea mediului de afaceri, iar acest proiect face parte din aceasta evolutie. Mai sunt multe de facut, dar sunteti destul de aproape.

Cat de departe este Romania de a deveni membru cu drepturi depline al OCDE?

Procesul de aderare la OCDE este lung si complicat. Dar ne bucuram ca Romania participa la intalnirile diviziilor si comisiilor noastre. De exemplu, Consiliul Concurentei din Romania deja participa la intruniri. Reprezentanti din Romania participa la 18 comisii si subcomisii din cadrul Organizatiei. Romania este o tara care cred ca se simte confortabil in OCDE si, daca Romania vrea sa faca mai mult si gaseste o cale sa faca asta, vom aprecia aceste eforturi.

De altfel, cooperarea noastra este atat de stransa, incat Romania poate deveni prima tara non-membru OCDE care poate primi statutul de asociat. Aceasta in cadrul Diviziei de Concurenta din cadrul Organizatiei. Exista un proces pe care trebuie sa-l parcurga Romania, apoi Divizia trebuie sa spuna da, invitam Romania sa ne fie asociat. Apoi exista un alt comitet prin care trebuie sa treceti si, in final, Consiliul de Conducere decide. Sunt optimist ca acest lucru se va intampla. Aceasta este o mare realizare, este un exemplu despre felul in care Romania face pasi inainte.

#William Danvers Romania, #Romania statut social , #Stiri Macroeconomie