Cum arată Pasajul Unirii înainte de redeschidere. "Seamănă cu intrarea într-o grădiniță” VIDEO

Joi, 01 Septembrie 2022, ora 17:41
940 citiri
Cum arată Pasajul Unirii înainte de redeschidere. "Seamănă cu intrarea într-o grădiniță” VIDEO
Cum arată exteriorul pasajului FOTO Facebook/ Cristian Vasile

Închis pe 19 iunie pentru efectuarea unor lucrări de consolidare şi punere în siguranţă, Pasajul Unirii urmează să fie redeschis la începutul lunii septembrie, după cum a promis administrația Sectorului 4.

În mediul online au început să fie postate imagini din zona pasajului de către bucureșteni, dar și de ADP Sector 4, care anunță redeschiderea "în câteva zile", fără să se precizeze o dată:

"În câteva zile, după numai două luni, urmează să se redeschidă Pasajul Unirii, care a fost supus unor ample lucrări de punere în siguranță! Pentru un aspect și mai plăcut al lucrării, am contribuit și noi prin plantarea de flori în jardiniere, la intrarea și la ieșirea din pasaj! Lucrările s-au desfășurat atât noaptea, cât și ziua, astfel încât zona să capete o dimensiune și mai confortabilă!", scrie pe pagina ADP Sector 4, redenumită "Totul verde".

Reacția bucureștenilor

În fotografiile care circulă pe Facebook, pe zidurile pasajului, la exterior, se văd decorațiuni de metal care reprezintă frunze, fluturi, porumbei, fluturi și turturele.

”Pasajul seamănă acum cu… intrarea într-o grădiniță”, a comentat un bucureștean.

"Decupajele astea se pun pe panourile de policarbonat care flanchează autostrăzile ca să nu intre păsările în ele. Aici e un caz tipic de monkey see monkey do. Nu știm la ce folosesc, dar le punem oricum că dau bine."

"Cu design-ul asta a participat tanti Rodica la concursul "Cel mai frumos balcon" organizat de Firea."

"Așteptăm cu mare interes să vedem interiorul. Casa Surprizelor direct."

"Românu' e veșnic nemulțumit.

2021: Avem cel mai urat pasaj, gropi la fiecare pas...ne dorim să fie restructurat.

2022: "Seamănă cu intrarea într-o grădiniță". "Decupaje care nu dau bine""

"Zici că vine primăvara, nu toamna. S-a greșit sezonul la primărie."

"Mai bine chiar puneau niște plante, dar nu de fier. Hai să vedem la final. Poate iese ok.

Dacă nu ne place plantăm niște iederă peste."

"Păi este logică treaba. Intrarea într-o grădiniță,.. pentru că intri la grădiniță și ieși direct la Spitalul Colțea, adică trec anii până ajungi la Universitate."

Primul pasaj rutier din ţara noastră cu semnal GSM

Potrivit autorităţii locale, acesta va fi primul pasaj rutier din ţara noastră cu semnal GSM şi sistem de ventilaţie pentru extragerea noxelor.

Construit în anii 1986-1987, cu o lungime d ...citeste mai departe despre "Cum arată Pasajul Unirii înainte de redeschidere. "Seamănă cu intrarea într-o grădiniță” VIDEO" pe Ziare.com

#Pasajul Unirii reabilitat, #redeschidere, #septembrie , #Stiri Macroeconomie