Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Zootehnia la pământ și falsul record la producția de porumb. Paradoxul agriculturii românești într-un an cu rezultate mari

Zootehnia la pământ și falsul record la producția de porumb. Paradoxul agriculturii românești într-un an cu rezultate mari

Avem cifre frumoase în anul agricol 2021, cu producții record pentru unele cereale, însă România este departe de a fi un competitor real și puternic pentru țări precum Franța, Anglia sau Belgia.

Și asta pentru că agricultura înseamnă bani, industrie şi performanţă, ceea ce România nu are. Chiar şi cu aceste producţii spectaculoase, România nu este o amenințare pentru statele puternice din vestul Europei, a declarat pentru ZF Agropower 2021 acţionarul producătorului de cereale Triagroexim, doctor în ştiinţe agronomice, Ştefan Gheorghiţă.

„Noi doar credem că suntem dulăul cel mare (cu referire la poziția României în UE la producţii – n.red.). De fapt, suntem un căţeluş care se uită într-o lupă mare şi se vede mai mare decât este. Suntem departe de a fi o ameninţare pentru puternicele ţări din Vest. Agricultura înseamnă bani, industrie şi performanţă, iar aici discutăm despre Franţa, Anglia, Olanda, Belgia”, a precizat Gheorghiţă.

România are probleme semnificative în modul în care își organizează piața, îi lipsesc predictibilitatea și strategia națională pe termen lung, acestea fiind doar câteva puncte nevralgice pe care autoritățile ar trebui să le ia în calcul cu prioritate, a declarat pentru Ziare.com fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabăra.

O altă problemă la care a făcut referire fostul ministru este zootehnia. „Zootehnia a scăzut mult sub ceea ce înseamnă optimul, adică undeva în jurul a 50%-60%, noi suntem undeva la 20%-24% din capacitate”. Mai mult, Ștefan Gheorghiță a punctat faptul că procentul majoritar din producţia de grâu ar trebui să rămână în ţară şi să meargă către zootehnie şi procesare şi nu să plece la export.

„Zootehnia am pus-o la pământ. Antreprenorul român încearcă să investească în această direcţie, dar are nevoie de o strategie din partea auto­rităţilor. Am pus la pământ aproape toate fabricile de conserve şi noi cumpărăm roşii din Italia. Nimeni nu vrea să acorde ajutoare de stat pentru fabrici strategice“, a completat Gheorghiță.

„Suntem singura țară din Europa cu potențial agricol real care suntem importatori de produse agro-alimentare”, a punctat Valeriu Tabăra, iar fermierul român nu are niciun cuvânt de spus în exportul produselor. Din datele statistice ante­rioare, circa 3-3,5 milioane de tone de grâu rămân în ţară şi aproximativ 6 milioane de tone ...citeste mai departe despre "Zootehnia la pământ și falsul record la producția de porumb. Paradoxul agriculturii românești într-un an cu rezultate mari" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 52 ori