Prioritate in 2010: sa nu pierzi angajatii buni

Miercuri, 09 Martie 2005, ora 10:08
965 citiri

Competitia dintre companiile de afaceri de top va deveni tot mai strinsa in urmatorii cinci ani. Nu se va mai insista pe servicii noi, ci pe modalitati noi de a face afaceri.Un studiu realizat de divizia de cercetare a publicatiei A"The EconomistA" - The Economist Intelligence Unit (EIU) -, sponsorizat de SAP AG, a aratat ca, in urmatorii cinci ani, vor avea succes companiile care vor sti sa se adapteze la noile modele de business. Consolidarea va fi o provocare mai mare decit concurenta, iar pierderea oamenilor specializati va deveni o adevarata problema.

Se considera ca salariile vor corespunde nivelului de performanta.

Avantaj pentru cei mari

Cercetarea s-a bazat pe interviuri cu 4.000 de persoane cu functii de conducere din domeniul afacerilor si al sectorului public, in 23 dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii. Peste 60% din respondenti au fost de acord ca marimea companiilor va fi unul dintre elementele esentiale ale succesului in urmatorii cinci ani.

Ei considera consolidarea drept o provocare mai mare decit concurenta din partea companiilor de pe pietele in curs de dezvoltare, in anul 2010. In plus, 33% din subiectii chestionati considera ca abilitatea de adaptare rapida la schimbari este cea mai mare provocare pentru management.

Pentru a face fata, 54% din cei chestionati considera ca implementarea rapida a unor noi modalitati de a face afaceri este mai importanta decit lansarea de produse sau servicii noi pe piata.

Adaptare si tehnologie

Aproximativ o treime dintre subiectii chestionati au citat capacitatea rapida de adaptare la schimbare drept prioritatea de management numarul unu pentru producerea de valoare pe termen lung, in timp ce 18% au mentionat ca fiind mai importanta viteza de implementare a inovatiilor.

Peste 80% din cei intervievati au subliniat ca IT-ul va fi de o importanta esentiala pentru abilitatea companiei de a initia schimbarile necesare. Aproape 60% considera ca IT-ul va deveni o arma competitiva, mai degraba decit o simpla metoda de a creste eficienta in materie de costuri. A"Ritmul globalizarii si schimbarile tehnologice impulsioneaza inovatia.

Adaugati la aceasta tendinta generala, la nivel mondial, catre liberalizarea pietei, si va fi clar ca ritmul schimbarii in urmatorii citiva ani va fi extrem de intensA", a declarat Daniel Franklin, director-editor al Economist Intelligence Unit.

Factorul uman este important

Va creste importanta personalului specializat. Aproape 50% din liderii chestionati considera ca pastrarea personalului este principala provocare cu care se confrunta in materie de resurse umane, in vreme ce un numar egal de respondenti manifesta teama ca, din cauza competitiei, isi vor pierde angajatii talentati.

In acelasi timp, 82% considera ca valoarea brandului va fi din ce in ce mai strins legata de o buna guvernare.

Sursa: Cotidianul